•  Fost campion cu Dinamo și Unirea Urziceni, câștigător al Cupei României cu Steaua și Dinamo, fundașul George Galamaz (foto) a anunţat că se retrage din activitate la 32 de ani și își dorește să devină manager de club.
  •  Patronul F.C. U Craiova, Adrian Mititelu, a renunţat la funcţia de administrator special al clubului, ca urmare a trimiterii sale în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
  •  Fundașul echipei Inter Milano, Cristian Chivu, a scris, într-un mesaj postat pe contul personal de Twitter, că urmează să facă o nouă intervenţie chirurgicală și a precizat că în momentul de faţă viitorul său ca fotbalist este incert.
  •  Omul de afaceri Nicolae Sarcină dorește să devină acţionar la CS Pandurii Tg Jiu, el infirmând cu această ocazie o eventuală viitoare implicare a sa în finanţarea clubului Rapid București.  
  •  Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că partida Steaua – Dinamo, programată la 1 martie, nu se va disputa pe Arena Naţională deoarece stadionul este închiriat de federaţie pentru amicalul echipei naţionale a României cu Argentina din 5 martie.