Comuna Glina, județul Ilfov, România, 2014
În război, între liniile inamice, există un teritoriu care nu aparține niciuneia din părțile beligerante. No man’s land, pământul nimănui, așa cum a fost el denumit în timpul marilor conflagrații mondiale. În România, la jumătatea celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, am întâlnit, în multe locuri, și ceea ce eu aș denumi „oamenii nimănui”. Oameni care nu există în registrele de evidență a persoanei, pentru că nu au acte de identitate.
Așadar, la nivel administrativ, aceste persoane nu au niciun drept, din moment ce nu pot să-și ateste identitatea. Astfel de cazuri le-am întâlnit și în comuna Glina. Cel care ne-a adus la cunoștință această situație absurdă și paradoxală a fost primarul interimar al localității, Vasile Tudor. „Nea Mitu”, cum îi spun oamenii locului.
O societate agricolă dispărută în neant
Pe șoseaua Libertății, care despică Glina în două părți aproape egale, la numerele 175 și 177, i-am întâlnit pe „locuitorii – fantomă” ai acestei comune. Despre cum au ajuns aceștia în această postură, ne povestește nea Mitu: „Ne confruntăm aici cu o gravă problemă socială. De aproape 22-23 de ani, acești oameni nu mai au, oficial, o locuință stabilă, deși ei continuă să locuiască la cele două adrese. Totul a început acum 40-45 de ani. Pe vremea aceea, IAS Glina deținea, la adresele pomenite, două corpuri de clădiri în care se aflau locuințe de serviciu. Aici locuiau, cu chirie, angajații IAS. După Revoluție, IAS Glina a devenit societata agricolă „AGRO Glina”, iar angajații acesteia au continuat să locuiască în cele două clădiri în aceleași condiții ca și înainte. Toate bune și frumoase, dar, prin ’93-’94, AGRO Glina a dat faliment și s-a desființat. De atunci, primăria nu mai are nicio informație cu privire la soarta acestei societăți. Parcă s-a topit în neant. Noi nu știm cum să dăm de ea. Bănuiesc că proprietarul terenurilor care au aparținut acestei societăți ar putea fi Administrația Domeniilor Statului (ADS). Tot atunci au expirat și contractele de închiriere ale celor care locuiau la cele două adrese, dar oamenii au rămas în acel locuințe. Este vorba de 14-15 familii, care nu au unde să se mai ducă!”
Pe strada Libertății, oamenii au „libertatea” să nu existe
Pe Libertății 175, ne întâmpină o curte prăfuită și o casă lungă, tip „vagon”. Suntem înconjurați de locatarii ei. Femei, tineri și copii. Cel puțin trei generații pentru care, timp de peste patru decenii, acest imobil a fost, ACASĂ. Vorbesc toți odată, și-și stăpânesc cu greu șuvoiul de cuvinte învolburat, izvorât din necazurile pe care le întâmpină. Mulți dintre ei s-au născut aici, acum 40-45 de ani. Au fost la școală, s-au căsătorit, au făcut, la rândul lor copii, care acuma ni se împleticesc printre picioare. Oful lor e mare. De când le-au expirat contractele de închiriere, se simt ai nimănui. N-au siguranța zilei de mâine. Oricând s-ar putea trezi în stradă, deși au locuit aici atâta amar de vreme. O viață de om. Mai mult, pentru că, legal, nu mai au un domiciliu, nu pot să-și înnoiască actele de identitate expirate. „Suntem ai nimănui! Noi nici nu existăm! Suntem ca în junglă, aici”, spune Luminița Spiridon, o femeie aflată la prima tinerețe. „Sunt de 40 de ani aici! Am crescut 5 copii în locul ăsta”, intervine și Lucica Argeșanu. O înțelegem cu greu. A îmbătrânit și în gură de-abia dacă mai zărești doi trei dinți.
Câteva femei dispar în casă și se întorc cu câteva acte, unele îngălbenite și ferfenițite de timp. Vor să ne arate că au locuit aici cu acte în regulă, că au plătit chiria și s-au achitat de toate obligațiile care le reveneau. Acum se simt ca o frunză în vânt… Mai mult, unii dintre ei nu mai au nici apă, nici „corent” și nu pot să mai „bage lumină”, pentru că nu au acte de proprietate.
„Nu putem nici să votăm!”
Dănuț Bornescu este unul dintre tinerii care locuiește la 177. Are 29 de ani și o gândire plină de bun simț. „Trăim în democrație, dar suntem privați de un drept esențial: nu putem să votăm, pentru că nu avem acte! Vrem să facem contracte pentru utilități și să le achităm, dar nu putem, din același motiv. Uite, apa e la stradă, dar nu putem beneficia de ea. Ne rugăm de vecini să ne livreze și nouă energie electrică, pe care o plătim cu vârf și îndesat. Patru-cinci milioane, pe lună! Actele copiilor le-am făcut la adresele rudelor. Dar nu putem să-i înscriem la școală sau la grădiniță, în Glina. Mă trimit în sectorul 4, la părinți, unde figurez cu domiciliul! Când eu stau în Glina! Ce viitor le putem oferi, în condițiile astea?”, se întreabă, indignat, tânărul.
Vasile Tudor, hotărât să rezolve problema
Primarul interimar a început, deja, să întreprindă primele diligențe pentru a încerca să remedieze această situație, astfel încât locatarii celor două imobile „să intre în rândul oamenilor”. Primul pas a fost făcut. Nea Mitu s-a adresat subprefectului de Ilfov, Cătălin Pantazi, cu rugămintea să întreprindă cele necesare pentru a fi identificat proprietarul actual al celor două imobile și a terenului aferent. El spune că întrevede o soluție viabilă a acestei probleme spinoase. Vasile Tudor afirmă că, în urma identificării proprietarului, se vor face demersurile necesare pentru ca terenurile și imobilele să fie trecute în proprietatea primăriei, urmând ca aceasta, ulterior, să închirieze locuințele celor care le ocupă de atâta vreme, în schimbul unei sume simbolice. „În felul acesta, toate neajunsurile vor putea fi rezolvate!”, spune, încrezător, Vasile Tudor.
Pentru aceasta, sprijinul autorităților este mai mult decât necesar. Este nevoie de implicare și bunăvoință din partea acestora. Nu de alta, dar ar fi păcat ca Puterea să piardă câteva zeci de voturi…
