Nu mai este niciun secret pentru nimeni că, imediat după evenimentele din ‘89 o halcă mare din economia României a intrat în mâinile foștilor ofițeri DIE care lucrau în domeniul comerțului exterior. Bine instruiți întru ale economiei de piață, ei aveau ca sarcină aducerea a cât mai multor bani pentru pușculița Partidului, dar și pentru a umfla conturile Conducătorului Iubit. În cazul din urmă, se vorbește chiar despre vreo 2 miliarde de dolari, care constituiau, ceea ce s-a numit pe vremea aceea, „Averea Diavolului”. Bine organizați, ei au conservat „structurile” Securității și și-au păstrat relațiile de afaceri. Peste noapte, mulți dintre ei au devenit, peste noapte, capitaliști prosperi. Au pus mâna, încetul cu încetul pe mai toate activele valoroase ale industriei românești. Mai mult decât atât, au început să controleze și viața politică. Nimic nu mișca și nu mișcă în România decât pentru a satisface interesele economice ale acestei oligarhii subterane, care se întinde ca un păienjeniș conspirativ în întreaga societate românească. Dar cine sunt aceștia? Orice român ți-ar arăta cu degetul către un Voiculescu, un Cataramă, un Copos sau Ioan Nicolae. Toți se între-abă de unde or fi avut atâția bani să ajungă ceea ce au ajuns? Din leafa de securist? Sau or fi vândut rulmenți la Istanbul ca să aducă blugi în țară? Ei bine, nu cred. Dar cred că ceea ce vedem nu este decât vârful aisbergului. Cred că, undeva, în adâncuri, există o rețea bine pusă la punct, în fruntea căruia se află un Big Brother, care conduce, de fapt, destinele țării. El este cel care ține frâiele națiunii, tot circul asigurat de măscăricii politici fiind, de fapt doar o „spoială” care să o convingă pe tanti Europa că în România este democrație și care să emită legi „cu dedicație”. Regulile acestei oligarhii sunt foarte stricte, cel care fluieră în biserică fiind aspru pedepsit. Celui care a călcat pe bec, încercând să scape din această strânsoare, i se scot imediat la iveală toate matrapazlâcurile pe care le-a făcut, apar ca prin minune, de prin sertare, stenograme compromițătoare, care ajung „pac, la Războiul”. Altfel, cum să ne explicăm faptul că „intangibilii”, cum ar fi Voiculescu și Nicolae, s-au trezit, colac peste pupăză, cu câte o frumusețe de cercetare penală. Să fi început să funcționeze instituțiile anticorupție la Românica? Haida-de! Tot ce mișcă în țara asta, vorba poetului, este prieten numai cu Fratele cel Mare, care este alfa și omega bietei noastre țărișoare. De aceea, m-am hotărât să nu mai pun botul la toată mascarada politică, convins că nu mai avem nicio speranță pentru următoarele zeci de ani, timp după care, sper eu pegra care a secătuit Romania va fi dispărut în mod natural. Amin!
