ANAF ia la „puricat” centrele en-gros
Începînd cu data de 19 octombrie, a.c., Direcția Antifraudă Fiscală a demarat o amplă operațiune de control și monitorizare a firmelor care își desfășoară activitatea în toate centrele engros din România, așa numita Operațiune „Cristal”, care se va desfășura până pe data de 25.12.2015. În cadrul operațiunii au fost vizate 60 de engros-uri, iar la acțiune au participat 600 de inspectori antifraudă, care au demarat controale simultan.
Săptămâna trecută, inspectorii DAF au verificat în detaliu activitatea economică și traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale, atât în cadrul controalelor operative, cât și al verificărilor documentare și al întâlnirilor cu reprezentanții firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor. Astfel, timp de 24 de ore din 24, inspectorii antifraudă au monitorizat activitatea firmelor vizate, iar cei care au fost găsiți cu nereguli au fost supuși unui control amănunțit al activității desfășurate până în prezent. Scopul acestei acțiuni a fost de a combate evaziunea fiscală din zona comerțului cu ridicata (engros-uri), de a elimina firmele evazioniste din aceste centre engros și de a bloca, cu ajutorul noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, accesul acestora și a persoanelor implicate în circuitul economic.
15 complexe luate la „bani mărunți”
În prima zi a operațiunii, au fost vizate 15 asemenea complexe en-gros, printre acestea aflându-se și cunoscutul complex Expomarket Doraly, din Afumați și Sart Expo Flora, din București. Controale simultane au mai avut loc și la Oradea (West Market), Cluj AgroTransilvania Dezmir, Bacău (Romalion), Iași (Pasărea Pheonix), Galați (Galgros), Timișoara (Piața de Gros și Euro 2), Brăila (Tug), Craiova (Marlorex și Frigorifer), Ploiești (Gama Center), Târgoviște (Pavcom) și Brașov (Brintex).
Operațiunea „Cristal” a fost pregătită cu minuțiozitate, în ultima jumătate de an, perioadă în care inspectorii antifraudă au desfășurat acțiuni de documentare care au constat, în principal, în crearea unei fișe documentare pentru fiecare centru engros din țară, deplasări la fața locului, în haine civile, pentru culegerea informațiilor direct de pe teren și efectuarea analizei finale de risc a firmelor care activează în cadrul engros-urilor.
O supraveghere permanentă
Operațiunea „Cristal” va fi reluată la începutul anului 2016, după analiza rezultatelor rapoartelor de evaluare ale primei etape, care se va încheia în 25.12.2015. „La sfârșitul acestei operațiuni, singurii care vor mai desfășura activități economice în engros-urile din întreaga țară vor fi doar contribuabilii onești. Iar cei care se gândesc că vor înființa alte firme prin interpuși care nu au cazier fiscal, pentru a obține codul de TVA, trebuie să înțeleagă că aceasta nu este o operațiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri. Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal și pentru un șurub” a declarat Gelu Ștefan Diaconu, președinte ANAF
Această operațiune se va desfășura concomitent cu acțiunea de supraveghere continuă a importurilor de bunuri având ca destinație aceste depozite engros. Totodată, achizițiile intracomunitare vor fi monitorizate cu o structură nouă, specializată, a Direcției Antifraudă (structura Trafic Control), căreia îi vor fi alocate 200 de posturi în plus, din cele 1.000 de posturi alocate suplimentar de Guvern pentru ANAF.
Pe parcursul controalelor operative, inspectorii antifraudă vor beneficia de suportul Brigăzii de intervenție rapidă, din cadrul Jandarmeriei Române.