Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat  că nu este implicat în nicio negociere politică privitoare la susținerea candidaturii sale și de către alte formațiuni politice. El precizat că singurul său obiectiv este acela de a intra în contact cu cât mai mulți bucureșteni, pentru a-i convinge că este „soluția corectă” pentru București.

„(…) Nu sunt implicat în nicio negociere politică. Sigur că mi‑aș dori ca orice locuitor al Bucureștiului care s-a săturat de administrația PSD, care nu-și dorește ca Bucureștiul să fie în continuare blocat și devalizat prin acte de corupție de reprezentanți ai PSD să-mi susțină candidatura, dar în ce mă privește pe mine nu sunt implicat în nicio negociere politică. Singurul meu obiectiv e de a intra în contact cu cât mai mulți locuitori ai Bucureștiului, pentru a-i convinge că eu sunt soluția corectă pentru Primăria Capitalei”, a răspuns Orban.

 

Predoiu vrea ca dreapta să-și unească forțele

 

Declarațiile lui Orban vin în contextul în care Cătălin Predoiu a făcut un apel, în nume personal, către formațiunile politice de centru-dreapta să‑și unească forțele „pentru a scăpa de blestemul unei administrații PSD corupte, în București”.  „(…) Vreau măcar să discutăm, fără fițe, fără pretenții, Nicușor Dan, doamna Macovei. Eu îmi asum asta personal. Nu angajez partidul. Vreau să văd și eu ce soluții au dânșii. (…) Vreau să văd și eu cum crede Nicușor Dan că poate să câștige Primăria Generală, când are cât are în sondaj. (…) Vreau să vorbesc cu dânsul, o să stau de vorbă și cu doamna Macovei, cu domnul Băsescu. Îmi asum eu acest lucru, ca șef al organizației București”, a declarat Predoiu.