În prea puţine localităţi din Ilfov s-a văzut că primarii vor ca în localităţile lor să se vadă că a venit primăvara. Cap de afiş, Florentin Pandele, care a scos întreg efec-tivul societăţii Ecovol și ai DECSIC pe stradă. Îmbrăcaţi cu tricouri albe pe care scria cu litere ecologice, verzi, …… o mulţime de oameni au năvălit asupra rigolelor, trotuarelor şi terenurilor unde apucaseră a se aduna ceva gunoaie. „Dacă din punct de vedere meteorologic, aproape toată iarna ne am aflat sub coduri galbene şi por-tocalii, odată cu venirea primăverii, este datoria noastră să declarăm Start Curăţeniei de Primăvară. Vremea ne ajută, astfel încât am pregătit o desfăşurare de forţe fără precedent. Timp de o săptămână, până pe 24 martie, prioritatea numărul 1 a Primăriei Voluntari va fi salubrizarea şi igienizarea întregului teritoriu al oraşului”. Pandele a declarat acţiunea ca fiind “de o amploare fără precedent în peisajul administraţiei locale”. “După o iarnă în care a nins din abundenţă, odată cu venirea primăverii, se va trece în forţă la salubrizarea şi reamenajarea domeniului public”, le-a spus primarul cetăţenilor din Voluntari, după care s-a apucat gospodăreşte de treabă. În para-lel, s-a demarat o campanie intensivă de curăţire a spaţiilor verzi de pe raza oraşului, atât a celor din parcuri, grădini de cartier, zone de relaxare dintre blocuri, locuri de joacă, cât şi celor amplasate în aliniamentele stradale, după cum scrie chiar pe blogul edilului. Participanti la acţiune: angajaţii DECSIC, SC ECOVOL SA, elevi din cadrul şcolilor de stat din oraş, grupul de cetăţeni „Voluntari pentru Voluntari”, dar şi multe persoane care s-au mobilizat şi au vrut să fie alături de concetăţenii ieşiţi la curăţenie.