Parlamentul European a respins miercuri în mod definitiv tratatul ACTA, anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană să ratifice acest acord internaţional con-troversat care, în opinia criticilor săi, ameninţă libertăţile individuale, în special cele legate de Internet. Acordul prevedea un control strict al contrafacerilor și pirateriei pe Internet și instituia restricții și sancțiuni împotriva celor care încălcau drepturile de autor. PE a respins textul cu 478 la 39 de voturi, în condiţiile în care 165 de eurodeputaţi s-au abţinut. El a dezavuat în acest fel Comisia Europeană (CE), care dorea semnarea acestui text în numele apărării intereselor economice ale firmelor victime ale pirateriei și contrafacerii.(A.D.)