Copăceni. Drumuri spre civilizaţie. Reuşitele ei

Nu există civilizaţie fără „hormonii” dezvoltării. Iar la Copăceni efectul lor e vizibil. Deşi nu sunt ai unui buget local îmbelşugat. Fondurile lui sunt puţine. Comuna e şi ea mică. Are mai puţin de 1.000 de gospodării şi cam 3.300 de locuitori. Totuşi, cum se ţin ei în pas cu progresul lumii moderne? Au modificat un principiu. „Banii înseamnă totul” a devenit … „aproape totul”. Astfel, puţinătatea lor nu mai e un obstacol definitiv al bunăstării. Iar buna folosire le dublează valoarea. Şi trage foloase. Oamenii înţelepţi au banii în cap. Apoi în mână. 

Primenirea unei comunităţi trebuie chivernisită, în amănunt. Cum? Un proverb bătrânesc afirmă: „Sârguinţa e mâna dreaptă a omului harnic. Cea stângă e cumpătarea”. Joi, 5 noiembrie, am văzut că la Copăceni se verifică şi acest înţeles al zicalei noastre, născută din cunoaşterea veche a rosturilor lumii.

Buna gospodărire a trebuinţelor comunei a adunat, în ultimii 2,3 ani, fapte importante. Primul? Achitarea tuturor datoriilor primăriei, echilibrarea bugetului local şi crearea unui excedent de fonduri. Asta a permis declanşarea transformărilor edilitare.

 

Din capitolele modernizării

Iată câteva dintre ele: înnoirea infrastructurii rutiere, amenajarea de trotuare, iluminatul stradal cu leduri, o reţea de apă funcţională, o staţie de tratare şi pompare a apei potabile nou-nouţă, începerea lucrărilor de canalizare pluvială, o nouă Casă de Căsătorii, monitorizarea urbană cu ajutorul camerelor de luat vederi.

Pe unele dintre aceste capitole le-am prezentat în ziarul nostru, la sfârşitul lui iulie. Despre altele, la fel de importante şi consistente – în cele ce urmează.

 

Asfaltări încheiate

Drumurile sunt reţeaua de „vase sangvine” prin care circulă vitalitatea esenţială a unei localităţi. Iar „Civilizaţia nu-i decât partea de lume unde s-a turnat mai mult asfalt”, afirma un om de spirit. Când citiţi aceste rânduri, la Copăceni, modernizarea drumurilor a încheiat prima etapă a acestui an.

De la primarul Ionuţ Marin am aflat amănunte ale muncii de până acum. „Uliţele unui sat sunt rudele sărace ale străzilor. La noi, pentru emanciparea lor, am început asfaltările în urmă cu o săptămână. Adică, la 28 octombrie. Am avut deschise fronturi de lucru pe mai multe străzi: Bălţii, Aleea Bălţii, Liliacului, Linia Pădurii, 1 Martie, Gârlei, Troiţei şi Stejarului. Toate au fost prevăzute în lucru  pentru anul în curs. Până acum, am asfaltat aproape 3 km de drumuri. În această clipă – azi, 5 noiembrie – mai avem de acoperit 500 m cu mixtură asfaltică, aici, pe str. Liliacului. Turnăm ultimul strat. Cel de uzură. 

În rest, le-am finalizat pe toate. Pentru anul viitor, urmează străzile: Nucului, Panseluţelor, Rozelor, Brânduşei, Spicului şi Ecluzei. Pentru ele avem pregătită infrastructura dinaintea asfaltării. În final vor fi aproape 8 km de străzi.

Pentru tot ce am făcut până acum avem alocaţi 1 milion de lei. În final, împreună cu lucrările de anul viitor, costurile totale vor depăşi 2 milioane de lei”, a afirmat el. 

 

Rigole şi podeţe, pe str. Pădurii   

E una dintre arterele importante ale comunei. Are o lungime de peste 1 km. Când ploua masiv, apa intra în unele curţi ale oamenilor. Şi aici, lucrările se desfăşoară pe etape, în regia proprie a primăriei, cu costuri achitate integral din bugetul comunităţii. Anul ăsta vor fi terminate şanţurile de scurgere şi podeţele din beton, prevăzute cu tuburi de trecere a apei pluviale – toate cele care se află pe partea stângă a străzii. Adică, 60 de gospodării.

Vicele Petre Podaru precizează că la fiecare dintre ele, proprietarii dau o mână de ajutor muncitorilor. „Păi, cum ar fi ca în faţa curţii şi casei tale să munceasă numai oameni din altă parte? Pui şi tu mâna, să-i ajuţi! Treaba merge şnur. Ca aici, în faţa gospodăriei lui Lucian Păun”, îmi arată el.   

La fel, la nr 87, familia Paraschiv Nicuşor – cu cei doi copii Robi şi Mario – e şi ea în stradă. Mama, Steluţa, a terminat de măturat în faţa casei. 

Primarul nu crede că vremea rece îi va mai lăsa să atace treaba şi pe partea dreaptă a străzii. Dar o vor continua în anul următor. 

 

Staţia de pompare a apei a pornit

A fost pusă în funcţiune în ziua de dinaintea acestei documentări, la ora 18:00. „Când aţi venit rândul trecut, în iulie, nu aveam toate avizele şi instalaţia de tratare a apei. Acum lucrează. Sunt ultimele probe. Eventual, mai ajustăm diferenţe de presiune şi alţi parametri. Din acest moment, toată comuna are apă potabilă la robinete”, conchide primarul Ionuţ Marin.

Într-adevăr, la Copăceni, banii sunt numai o parte din tot. Cealaltă? E ocupată de reflexele civice şi gospodăreşti.