În perioada 1-5 aprilie s-a desfăşurat „Săptămâna Paşii FPI”, proiect strategic implementat de Centrul Naţional de Dezvoltarea Învăţământului Pro­fesional şi Tehnic la care a participat şi liceul buftean Dumitru Dumitrescu, alături de alte două licee din Dâmboviţa şi unul din Călăraşi. Prima zi a manifestării s-a desfăşurat la Buftea, în sala de şedinţe a primăriei. Apoi, lucrările acestei întâlniri s-au desfăşurat la celelalte licee implicate în proiect.

Formarea profesională iniţială asigură, conform regulilor educaţiei, pregătirea necesară pen­tru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă. Cerinţele formării profesionale iniţiale s-au amplificat odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi, pentru ca noua economie a României să fie performantă, este nevoie de investiţie în capitalul uman prin corelarea educaţiei cu cerinţele de pe piaţa muncii. Tradus în limbaj curent, dacă pe piaţa muncii este nevoie de electricieni, şcolile trebuie să-i formeze. Dar nu oricum, îmbinând teoria cu practica.

De aceea, Centrul Național de Dezvoltare a Învăță­mântului Profesional și Tehnic în parteneriat cu Uniunea Generală a Industriașilor din România a început din septembrie 2010 introducerea proiectului strategic ,,Parteneriate active școală – întreprindere pentru îmbunătățirea formării profesionale inițiale – PASII FPI”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU), Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”, prin contractul POSDRU/ 85/1.1/S/ 63196. Proiectul se va finaliza în iunie 2013 şi a fost bugetat cu 11.765.965 RON, din care 11.530.646,30 RON fonduri nerambursabile și 235.319,30 RON contribuție proprie. Proiectul urmăreşte conlucrarea dintre şcoală şi agenţii economici, printr-o serie de strategii moderne, ca de exemplu, învăţarea mutuală, învăţarea prin acţiune, schimburile de experienţă şi de rol.

Din acest proiect face parte şi liceul Dumitru Dumitrescu din Buftea, reprezentat prin profesorul Florica Gorgan care, întâi a prezentat tuturor proiectul şi apoi a făcut cunoscută oferta educaţională a liceului. Florica Gorgan a spus că liceul face parte dintre şcolile pilot în care se experimentează proiectul, alături de alte 19 şcoli din țară. Rezultatele excelente obţinute cu elevii ai şcolii care au făcut practică şi apoi s-au angajat chiar la societatea la care au făcut practică sunt îmbucurătoare şi motivante pentru a continua proiectul.

Fost elev al liceului, primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol s-a rupt din şedinţe şi a venit să-şi exprime bucuria pentru faptul că liceul care i-a modelat existenţa a fost ales ca unitate pilot. Gheorghe Pistol a spus că pentru educaţie uşa biroului său de primar este tot timpul deschisă.

Exerciții

Ziua a continuat cu sesiuni de lucru ale elevilor şi cadrelor didactice iar întocmirea unui curriculum vitae şi a unei scrisori de intenţie au fost subiectele principale. Două grupe de elevi din clasa a XII-a şi-au împărţit sarcinile pentru ca apoi să se tragă concluziile asupra eventualelor greşeli efectuate. De ce CV şi scrisoare de intenţie? Pentru că sunt probele de bază ale oricui doreşte să se angajeze şi, de multe ori, o persoană foarte bine pregătită nu este angajată din cauza modului în care a redactat CV-ul şi scrisoarea de intenţie.