Filialele ieşene ale PNL şi PMP cer demisia primarului din Iaşi, Gheorghe Nichita. Motivul acestei cereri, potrivit liderului liberalilor ieşeni, Cristian Adomniţei, este că edilul PSD ar fi folosit instituţii de forţă în interes personal, „implicând şi clanuri interlope”, şi că ar fi creat un „sistem mafiot”.

„Facem apel să-şi dea demisia din funcţia de primar. Să nu expună oraşul la încă un an şi trei luni de chin şi să-l lase să respire. I se cere să facă singurul gest de onoare rămas, alături de toţi cei care au făcut parte din sistemul mafiot pe care l-a condus. Problema nu este Nichita, doar, ci un întreg sistem mafiot”, a declarat Cristian Adomniţei. El susține că  Poliţia Locală, pe care primarul Iaşiului ar fi folosit-o pentru a urmări o persoană din oraş, nu este firma sa privată şi că se dovedeşte că întreg Iaşiul a fost sechestrat de sistemul mafiot patronat de Nichita. „Acum vedem sistemul mafiot creat de PSD şi de Nichita, în Iaşi. (…) Aflăm acum despre colaborarea primarului Nichita cu clanul Corduneanu. Fiecare zi din mandatul său este un chin pentru Iaşi. Să nu mai expună Iaşiul la acest chin şi să-şi dea demisia, împreună cu cei care au făcut parte din acest sistem mafiot. Să plece toţi, problema nu e doar Nichita”, a spus Adomniţei.

PMP Iași, solidar cu PNL

 

La rândul său, preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, a declarat presei, că este vorba de un scandal fără precedent în politica românească.  „Este important ca Nichita să-şi dea demisia. Orice zi în care va mai conduce Primăria este în defavoarea Iaşiului. Gheorghe Nichita nu mai poate fi primar”, a afirmat deputatul PMP Petru Movilă.