Poliţia Română a postat pe pagina oficială de Facebook un anunţ prin care precizează că poliţiștii au dreptul să aibă tatuaje, însă ascunse complet sub uniformă, anunţul fiind făcut în urma unei conversaţii între un poliţist și un tânăr agramat, interesat să candideze la Academia de Poliţie. Anunţul de pe reţeaua de socializare al Poliţiei Române a fost făcut după ce poliţistul Marian Godina, de la Serviciul Rutier Brașov, devenit cunoscut în mediul virtual pentru povestirile sale hazlii din timpul serviciului, a postat pe Facebook o discuţie purtată cu un tânăr agramat, care voia să afle dacă poate să candideze la Academia de Poliţie în condiţiile în care are un tatuaj pe spate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Poliţistul brașovean i-a recomandat subtil că mai bine ar învăţa gramatica limbii române și că tatuajul ar trebui să fie ultima lui problemă dacă vrea să devină poliţist.