Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o valoare cuprinsă în intervalul 30.000-200.000 de euro, respectiv a achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.000.000 de euro, ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012.

 Actul normativ a fost abrogat prin emiterea unui Ordin semnat de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial. Noul ordin reglementează o procedură simplificată, pe care o vor respecta beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat.

Cine nu publică anunțurile primește corecții

Potrivit noii proceduri, beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost.

Apoi, din toate ofertele primite, o vor alege pe cea pe care o consideră cea mai bună, argumentând opţiunea făcută prin întocmirea unei note justificative. În acest mod va fi respectat principiul transparenţei, impus de cerinţele Comisiei Europene. Beneficiarii care nu vor publica anunţurile de achiziţii pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene, vor fi sancţionaţi, prin aplicarea unei corecţii de 25%. În acelaşi timp, cei care ulterior nu vor publica, pe site-ul menţionat, numele câştigătorilor selectaţi, vor suporta corecţii de 5%. O altă îmbunătăţire semnificativă, adusă de noul ordin, este eliminarea obligativităţii reluării procedurii de achiziţie, dacă nu sunt primite cel puţin trei oferte conforme.

Crește ritmul de implementare a proiectelor

“Introducerea acestor reglementări flexibile a fost agreată de serviciile Comisiei Europene. Simplificarea substanţială a regulilor pe care trebuie să le respecte beneficiarii din mediul privat, va permite implementarea proiectelor într-un ritm alert, cu efecte pozitive pentru contractorii din cadrul proiectelor şi pentru întreaga economie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Prin Ordinul de ministru 1.050/2012, au fost impuse beneficiarilor privaţi proceduri de achiziţie similare cu cele care trebuie respectate de beneficiarii din sectorul public, chiar dacă legislaţia europeană nu conţine astfel de prevederi.

“Beneficiarii din mediul privat cofinanţează proiectele pe care le implementează din resurse proprii şi, din acest motiv, sunt motivaţi să utilizeze eficient resursele pe care le au la dispoziţie”, a explicat ministrul Teodorovici.

Beneficiarii care, la data intrării în vigoare a noului ordin, derulează achiziţii conform vechilor reglementări naţionale, pot opta pentru anularea procedurilor de achiziţii si reluarea acestora conform noii proceduri. Autorităţile de Management ale programelor operaţionale au obligaţia ca, în termen de cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a noului ordin, să modifice procedurile şi orice alte reglementări, pentru ca acestea să fie conforme cu prevederile ordinului.