Din cauza ploilor excesive, producţia de miere s-a redus la jumătate în acest an, iar preţul mierii a urcat cu 10-15 procente, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea. Creșterea prețului a apărut ca urmare majorării cu 35-40% a preţurilor de achiziţie de la apicultori, la unele produse. „În sudul ţării a plouat în perioada de înflorire a salcâmului, iar în aceste condiţii, la nivel naţional, am obţinut doar 30% faţă de media anuală, adică în jur de 1.000-1.500 de tone, dintr-o producţie anuală de 4.000-5.000 tone de miere de salcâm. Mierea de tei s-a făcut doar între 30 şi 35%, pentru că în aproape toată ţara s-au suprapus ploile, iar mierea de floarea-soarelui, în funcţie de zone, s-a realizat între 45 şi 60%. Numai în Lunca Dunării a fost o producţie de miere aproape de normal”, a explicat preşedintele ACA. Cu privire la schema de minimis anunţată de Ministerul Agriculturii, Fetea a afirmat că apicultorii au cerut acest ajutor pentru a completa rezervele pentru iernare, astfel încât să se evite surpriza, în primăvară, că familiile de albine vor muri de foame.