În ultimii ani, odată cu venirea toamnei, la Școala Gimnazială nr. 1 din orașul Pantelimon sunt lansate trei proiecte educaționale menite să le ofere sprijin atât părinților, cât și elevilor, în procesul de învățământ. Anul acesta, cele trei proiecte au fost lansate pe 4 noiembrie și vor lua sfârșit odată cu încheierea anului școlar 2019-2020.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 477
Toate aceste proiecte sunt sprijinite financiar de către Primăria și Consiliul local Pantelimon, în frunte cu primarul orașului, Marian Ivan. Primul dintre acestea este denumit „Arta de a fi părinte”, proiect care a devenit unul de tradiție în școala din Pantelimon, ca de altfel și celelalte două. Anul acesta proiectul a ajuns la cea de-a 6-a ediție, alături de cel de-al doilea proiect, „Viitorul sunt E.U.”, în timp ce proiectul „Lumea Copiilor” împlinește anul acesta 8 ani.
Părinții, sfătuiți cum să comunice mai bine cu copiii lor
Proiectul „Arta de a fi părinte” este conceput ca o „școală a părinților”, în cadrul căreia sunt desfășurate activități de consiliere cu 10 părinți, împreună cu copiii acestora, o dată pe săptămână.
„Formatorii acestui curs sunt dna. psiholog Sanda Săceanu și prof. Daniela Marin, președinte al Asociației de părinți și cadru didactic al școlii. Prin acest proiect ne propunem să îmbunătățim comunicarea dintre părinți și elevi, dar și să strângem relațiile dintre școală, familie și comunitate. Totodată, ne propunem să dezbatem problemele legate de vârsta adolescenților, de situații problemă, de ce alimentație trebuie să aibă aceștia sau cum să păstrăm o relație caldă cu proprii noștri copii. Cei 10 părinți, atât de la cursul primar cât și de la cursul gimnazial, au fost selectați după anumite criterii, cum ar fi părinți care întâmpină probleme de comunicare cu copiii lor, părinți ai căror copii sunt în risc de abandon școlar sau insucces școlar, familii monoparentale, familii cu venituri foarte mici.
Rezultatele acestui program sunt foarte bune, an de an avem tot mai multe solicitări din partea părinților, de unde am tras concluzia că acest proiect a fost foarte bine primit în comunitate, iar anul acesta s-au înscris foarte mulți părinți, fapt care ne-a determinat să facem o selecție foarte riguroasă. Părinții sunt foarte încântați, lucrează cu psihologul nostru, avem multe materiale – desene, flip chart, fișe individuale – pe care noi le păstrăm în fiecare an. În urma acestor ședințe de consiliere, și copiii și-au îmbunătățit rezultatele, sunt mai motivați să vină la școală, să participe la cursuri, și-au îmbunătățit frecvența și rezultatele la învățătură”, ne-a explicat prof. Doinița Cîntă-Bine, coordonator de proiect.
Acest proiect se dorește, totodată, a fi și un program social, el adresându-se în special familiilor defavorizate, astfel că, la sfârșitul fiecărei luni părinții primesc un pachet cu alimente de bază.
Educația, prioritară pentru primarul Marian Ivan
„Pentru noi educația este și a fost prioritară. Aceste proiecte se desfăsoară în Școala nr. 1 din Pantelimon de peste 7 ani și încercăm cu ajutorul lor să reducem rata abandonului școlar, să încurajăm elevii să își urmeze țelurile în viață și să-i ajutăm pe cei care au nevoie de suport la învățătură. Sunt 3 proiecte dragi mie, pe care le susțin și le încurajez, pentru că avem nevoie de educație și mai ales de copii care să crească într-un mediu normal, de unde să nu le lipsească nimic. În plus, unul dintre proiecte este adresat exclusiv părinților din mediul defavorizat, pentru a-i învăța să lupte pentru visurile copiilor lor și a-i ajuta să se dezvolte sănătos”, ne-a mărturisit Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon.
„Viitorul sunt E.U.”
„Un alt proiect pe care l-am lansat, este «Viitorul sunt E.U.» în care dezvoltăm opt cluburi pentru copii. Sunt înscriși 96 de elevi în cadrul acestor cluburi. Cluburile se desfășoară o dată pe săptămână, timp de două ore. La latitudinea fiecărui profesor îndrumător, cluburile se desfășoară de luni până vineri, inclusiv. Avem club de artă meșteșugărească, prof. îndrumător, Marin Daniela, club de artă japoneză, prof. îndrumător Doinița Cîntă-Bine, în cadrul căruia elevii fac origami, quilling și ikebana, club de artă plastică și serigrafie, coordonat de prof. Cristina Șolalea, club de sport, prof. îndrumător Nicolae Cîntă-Bine și club de teatru, prof. Marius Bogdan. Mai avem și clubul numit fenomene chimice, coordonat de prof. Georgiana Manciu, clubul de folclor, cu prof. Loredana Maican și clubul de muzică (un club de percuție înființat anul acesta), cu prof. Nicu Dumitrescu, membru al unei formații recunoscute în țară. Copiii au avut libertatea de a se înscrie, practic ei optează pentru unul dintre cluburi. Un copil care accede la un proiect, de pildă s-a înscris într-un club, nu mai poate participa și la celelalte proiecte, pentru că avem aproape 2.000 de copii și încercăm să cuprindem în aceste proiecte cât mai mulți. Elevii se înscriu la îndrumător, iar îndrumătorul face selecția lor în funcție de talent, aptitudini. De pildă la clubul de pictură, copiii s-au prezentat cu portofoliul, profesorul i-a testat și i-a ales. Profesorul de percuție a venit cu tot ceea ce era nevoie pentru a testa elevii înscriși, deoarece, fiind un club nou, noi nu am reușit să cumpărăm materialul necesar. Avem un număr limitat de locuri și pentru că ei vor primi și o gustare. Fiecare club are câte 12 copii. Ne dorim să dezvoltăm aptitudinile copiilor și în același timp să valorificăm roadele muncii lor, în sensul că vom participa la expoziții, cursuri, competiții așa cum am făcut și anii trecuți și, în cadrul cărora, au câștigat locuri importante și chiar foarte importante. Vor rămâne după programul școlar. Încep cu o pauză de o jumătate de oră pentru masă, după care își desfășoară activitatea la club, timp de două ore. Copiii sunt foarte încântați. Anul trecut au participat la foarte multe concursuri și au obținut și diplome și locuri importante. De pildă, cu trupa de teatru am câștigat locul I pe țară, la concursul „Diversitatea, o șansă în plus pentru viitor”. Profesorii s-au implicat foarte mult și au pregătit copiii. Am mai câștigat premiul I la concursurile de quilling, la nivel național, la pictură am luat locul I și II la concursul organizat în cadrul campaniei anti-drog de anul trecut. Cam la toate concursurile copii noștri au obținut un loc important”, ne-a spus coordonatorul proiectului, prof. Doinița Cîntă-Bine. Cel de-al treilea proiect, ”Lumea Copiilor”, va fi prezentat într-un număr viitor.