Astăzi am o dispoziție culinară. Așa că vă ofer o rețetă inedită din bucătăria tradițională românească, bucătăria politico-administrativă, mai exact, despre cum NU se gătește un fel de mâncare. Această rețetă savuroasă vă va oferi sfaturi, verificate în practică, despre cum vă puteți da singuri, cu rasolul drept în cel stâng.
Se ia una bucată spital, eventual județean, cât mai “fezandat”, adică dărăpănat, în limbajul comun. Pentru a putea fi gătit corespunzător, se confecționează una bu-cată proiect pentru accesarea de ingrediente și condimente europene (citește fonduri). În urma aprobării acestui proiect, care trebuie preparat “á la carte”, se vor obține 20 de milioane de „iepuroi” de la UE. Odată aprobați, acești „iepuroi” trebuie utilizați cu grijă și iscusință pentru ornarea unității spitalicești. În acest scop trebuie organi-zată una bucată licitație corectă și transparentă, prin care să se desemneze master cheful care va avea ca sarcină, ducerea la bun sfârșit a rețetei. Pentru organiza-rea licitației va fi nevoie de una bucată “maître d’hôtel”, adică una bucată Consiliu Județean, care va da într-un clocot mai mic sau mai mare, în funcție de interesele care fierb aici. Dacă licitația nu va fi câștigată de bucătarul preferat, se presară de urgență un praf de contestație, care va duce la anularea licitației. Pentru ca ingredien-tele europene să nu depășească termenul de garanție înscris pe etichetă, organizați o nouă licitație, având grijă ca de data aceasta ingredientele să nu conțină prea multe e uri, din care cel mai nociv este caietul de sarcini. Urmarea? Licitatorii vor fi băgați în ceața aburilor în care clocotește proiectul. Acesta se va altera definitiv, pen-tru că nu se va mai găsi nimeni care să-l prepare. Se vor găsi și unii gurmanzi care își vor freca satisfăcuți mâinile, pentru că au reușit, astfel, să-i dea cu polonicul peste bot celui care a avut ideea năstrușnică să pună pe tapet rețeta acestui proiect, fără să implice și oareșce ajutoare de bucătari care să guste și ele măcar 10% din gus-toasele ingrediente europene. Mai ales că autorul proiectului, care a dat dovadă de prea multă inițiativă, nu face parte din “bucătăria” potrivită. Drept urmare, până să se găsească bucătarul potrivit care să pregătească “păpica”, preparatul se va fezanda atât de mult încât, dacă nu se va începe gătirea lui în următoarele 6 luni, rețeta nu va mai fi valabilă, iar cele 20 de milioane de coco se vor duce pe apa Sâmbetei. Cu toate că s-a presărat deja un praf de sare de vreo 400 de mii. Tot coco. Astfel, veți putea experimenta pe propria piele o rețetă infailibilă, care vă va învăța cum să vă dați cu rasolul stâng în cel drept. După ce ați aplicat-o întocmai, puteți să vă spălați bine pe mâini, precum Pilat din Pont și să serviți înapoi, pe tavă, spitalul, care oricum nu va mai fi bun de nimic, altor master chef-i, care să se ocupe cu prepararea acestuia după cum îi va tăia capul. Oricum, rețeta de mai sus este aplicabilă la toate nivelurile teritorial-administrative, nu numai la cel județean, dovadă fiind faptul că acordarea de condimente europene a fost sistată în multe alte domenii. Să (n-)aveți poftă!
P.S. Orice asemănare cu situații reale este absolut întâmplătoare…
