Pentru prima dată în ultimii 10 ani, România are un reprezentant în Comitetul Permanent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În perioada 15-18 septembrie, în noul sediu al OMS din Copenhaga, Danemarca, s-a desfășurat cea de-a 64-a Sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa.  Delegația Ministerului Sănătății a fost condusă de Răzvan Vulcănescu, subsecretar de stat. Conf dr. Alexandru Rafila, consilier al ministrului Sănătății, microbiolog și specialist în sănătate publică, șef laborator microbiologie în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” și șeful catedrei de Microbiologie din UMF “Carol Davila”, a câștigat unul din cele patru locuri vacante ale Comitetului Permanent. “În cadrul evenimentului au fost analizate și adoptate mai multe documente de o importanță strategică  pentru gestionarea și implementarea politicilor de sănătate europene, ca de exemplu Strategia pentru Sănătate 2014-2020, precum și Planul European de Vaccinare 2015-2020”, anunță MS.