Țara noastră se situează sub media statelor europene în ceea ce privește investițiile în cercetare și dezvoltare medicală, anunță Federația Asociațiilor și Industriei Europene. În România, în acest domeniu ajung doar 218 milioane euro, spre deosebire de Marea Britanie unde ajung 5.588 milioane de euro și de Germania, unde se investesc 5.318 milioane de euro. “Beneficiile inovației în medicină, atât asupra pacienților, cât și ca impact economic la nivelul țării, sunt majore. Terapiile noi au un grad de eficiență mai crescut, un nivel mai scăzut al efectelor adverse și presupun o recuperare mai rapidă a pacientului, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor aferente tratării pacientului, fiind astfel în beneficiul bugetului statului. (…) Oferim sprijinul nostru pentru ca pacienții româi să poată avea acces la terapiile rezultate în urma acestor investiții”, susține Oana Igrișan, directorul de comunicare al Asociației Române a producătorilor Internaționali de Medicamente.