Buftea
Centrul Cultural Buftea a găzduit, în ziua de 15 ianuarie, și lansarea de carte „Paralizia singurătății”, semnată de Mimi Hacichian, psiholog de meserie.
Text și foto: Cristina Bunea
Poezia pleacă de la o lalea
Mimi Hacichian s-a mutat cu câțiva ani buni în urmă la Buftea, căutând aer curat. L-a găsit și, odată cu acesta, muza poeziei și-a făcut și ea simțită prezența. “Nu mă consider o poetă, am început să scriu de singurătate, iar lalelele, florile mele preferate, au fost subiectul primei poezii. Le-am tot dat prietenilor să citească despre cum văd eu viața în versuri și toți m-au îndemnat apoi să le adun într-un volum, considerând că este păcat ca alți oameni să nu se poată regăsi cu gânduri și sentimente, în rândurile mele”.
Cartea, publicată puțin înainte de sfârșitul anului 2015, se va găsi la vânzarea în mod oficial cât de curând, odată cu perfectarea contractelor dintre editură și Mimi Hacichian.