Elevii Liceului “Dumitru Dumitrescu”, din Buftea, ne învață:

Un gând bun, o îmbrățișare și o încurajare, dăruite din adâncul sufletului, au puterea de a schimba viața unor oameni năpăstuiți, care nu mai pot nici măcar să zâmbească.

Oamenii speciali îi recunoști după suflet, nu după chip. Ei sunt cei care trec prin viață făcându‑i pe cei triști să zâmbească printre lacrimi. Din universul oamenilor deosebiți vin și învățăceii bufteni, la “braț” cu îndrumătorii lor. Călăuziți de dascălii care‑i pregătesc asiduu, elevii Liceului “Dumitru Dumitrescu”, din orașul Buftea, ne spun o frumoasă poveste despre raza de soare din inima lor și izvorul nesecat al bucuriei unor familii care au nevoie de aripi pentru o viață nouă. Printr-o campanie de suflet, liceenii, coordonați de preotul Florin Badea, care le este și profesor de religie, împreună cu prof. ing. Eliza Constantin, fost director al acestei prestigioase instituții de învățământ și cu prof. Vasile Bogus, inspector de religie al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, dau sens vieții acelor oameni care trăiesc o altfel de realitate. O realitate cruntă, unde domnește sărăcia, iar problemele de sănătate și lipsurile educației s‑au născut odată cu lipsurile financiare și materiale.

 

 

Ei promovează valorile umane 

Minunata poveste a sufletelor frumoase de la Liceul “Dumitru Dumitrescu” începe odată cu programul umanitar “Să iubim, să dăruim!”, inițiat de profesorul de religie Florin Badea, parohul Bisericii “Sfântul Ilie Tesviteanul”, din Săbăreni, Buftea, și desfășurat cu susținerea fostului director al liceului, Eliza Constantin și a profesorului Vasile Bogus, inspector de religie al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov. Program de promovare a valorilor umane și umanitare, care a demarat marți, pe 26 ianuarie, într-o zi splendidă, când soarele încălzea plăpând, iar dragostea și bunătatea creștină se topeau în frigul iernii.

 

Zâmbete și bucurie

Încărcați cu daruri alese, peste 20 de elevi din clasa a XI-a, însoțiți de dascălii lor, au vizitat gospodăria sărăcăcioasă a unei familii numeroase, împovărată de griji, necazuri și nevoi, de la periferia orașului Buftea. Gazda elevilor a fost o familie cu opt copii, în sânul căreia cel mai mare copil abia a făcut primii pași pe porțile școlii, iar cel mai mic a venit pe lume de numai câteva luni. Impresionați de situația grea a familiei, liceenii au dăruit, din suflet, tot ceea ce le-a fost cu putință. De la oale cu bunătăți gătite de mămicile lor, bucătărese iscusite, dulciuri și fructe, până la îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, cărți, caiete, creioane de colorat, produse de igienă personală și medicamente pentru îngrijirea sănătății. Costurile cadourilor au fost acoperite, în mare parte, din micile economii ale elevilor voluntari.

 

O îmbrățișare… cât o mie de cuvinte

Pe lângă darurile minunate, liceenii le‑au oferit, cu dragoste, și multe momente creative, fru­moase, amuzante. Au des­fășurat împreună activități creative, educative, culturale, artistice. Ca într-o minunată familie, de acum, elevii de liceu, l-au ajutat la teme pe micul învățăcel, au colorat, au cântat și s-au jucat cu toți cei opt copilași, pe ai căror umeri mici apasă, zilnic, greutăți mult prea mari. Și, mai presus de toate, le-au explicat importanța studiului, i-au învățat să meargă la școli, să facă din viață o călătorie frumoasă. Din când în când, cu o îmbrățișare caldă, le-au mai alinat din doruri, suferințe și tristeți. În cele câteva ore petrecute împreună cu dascălii și elevii Liceului “Dumitru Dumitrescu”, gazdele au făcut primii pași spre dezvoltarea  personală. Uimiți de surprizele plăcute de care au avut parte, cei mici s‑au bucurat și le-au dăruit, în schimb, mulțumiri și zâmbete de bucurie.

“Am inițiat și am demarat campania “Să iubim, să dăruim!” împreună cu prof. ing. Eliza Constantin, fostul director al liceului și cu profesorul Vasile Bogus, inspector de religie al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, din dorința de a îmbunătăți calitatea vieții familiilor din Buftea care trăiesc în condiții greu de imaginat, din cauza lipsurilor, și pentru a preveni abandonul școlar în rândul copiilor sărmani. De asemenea, ne-am propus să-i responsabilizăm pe elevi, să-i învățăm să fie buni, generoși, altruiști, atenți cu nevoile celor din jurul lor, să fie empatici și solidari cu cei în nevoie. Vrem să-i determinăm pe școlari să folosească internetul și rețelele de socializare pe care le accesează, pentru a ajuta pe cineva. S‑ar putea implica în efectuarea temelor unor copii care provin din familii defavorizate sau ar putea să le transmită prietenilor lor un mesaj de compasiune, de chemare la rugăciune, de ajutorare a celor necăjiți. Ne-am gândit să inversăm puțin rolurile. Să creăm câte un colectiv de elevi, unit, care să viziteze o familie nevoiașă din orașul Buftea și să o monitorizeze în mod constant. Concret, elevii ar urma să joace, puțin, rolul unui părinte grijuliu și să ia sub aripa lor ocrotitoare copilașii din familia res­pectivă. Să meargă la ei acasă, să le asculte nevoile cu multă răbdare, să-i ajute la lecții, să-i plimbe, să le dea să mănânce, să‑i îmbrace, să-i încalțe, să se joace cu ei, să le dea sfaturi bune, să le pese de tot ceea ce se întâmplă cu ei, să-i îndrăgească și să-i iubească la fel ca pe frații lor, ca într-o adevărată familie creștină. În acest mod, și elevii, la rândul lor, vor aprecia mai mult strădania părinților lor pentru a le asigura o creștere și dezvoltare sănătoasă și armonioasă. Practic, prin acest program, ne dorim să oferim o minunată lecție de altruism și responsabilitate. Evident, vor fi implicați și părinții copiilor. Pentru familia la care am fost marți, o mămică a trimis ciorbă gătită acasă. Copiii au cumpărat și medicamente pentru băiețelul cel mare care, la vârsta de șapte ani, nu mai mergea la școală și se chinuia groaznic din cauza crizelor de astm bronșic pe care le face frecvent și pe care nu le trata, pentru că părinții nu aveau bani”, ne-a spus preotul Florin Badea, profesorul de religie al elevilor voluntari și inițiatorul proiectului. Pentru început, programul se desfășoară în orașul Buftea, însă inițiatorii vor să-l extindă în tot județul Ilfov, astfel încât tot mai multe familii nevoiașe să fie ajutate de elevi și profesori.

 

Dragostea ne vindecă 

Impresionați de situa­ția dramatică a acestor copii, liceenii din Buftea și coordonatorii lor promit că vor reveni curând în mijlocul acestei familii. Mai mult, ei îi îndeamnă și pe colegii lor să fie mai înțelegători și mai generoși, și să se alăture cauzei nobile, ajutând, la rândul lor alte familii care duc o viață plină de lipsuri. Și, mai ales, ne așteaptă pe noi toți să fim mai buni, să nu rămânem indiferenți față de cei încercați de greutăți, să dăruim din timpul nostru, dar din darul nostru. Fiecare după putințe. Fie, și o simplă îmbrățișare sau un sfat bun, care să vină din iubirea care ne străpunge sufletul. Căci dragostea îi vindecă pe cei cărora le este dăruită, dar și pe noi, cei care o dăruim.

 

 

Elevii însoțiți de preotul Florin Badea și de fostul director al liceului, prof. Eliza Constantin, au adus daruri și bucurii unei familii cu opt copii

 

Încântați de oaspeți