Câştigul salarial mediu a scăzut, în februarie, faţă de prima lună a anului, cu 0,5% (9 lei), la 1.731 lei net, cea mai mare valoare, de 5.151 lei, fiind înregistrată în fabricarea produselor din tutun, iar cea mai mică în hoteluri şi restaurante – 999 lei.
”În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile anterioare, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scăderi, cuprinse între 9,5% şi 10%, au fost consemnate în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, sau – între 4% şi 5% – în extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).