“Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (…)”. ( Matei XVII,1-9)
Preot Cristian Burcea, Protopop al Protopopiatului de Ilfov Nord
Pe 6 august, creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Schimbarea la Față, unul dintre cele douăsprezece praznice împărătești închinate Mântuitorului Iisus Hristos. Se prăznuiește momentul în care trei dintre apostolii Mântuitorului și anume Petru, Iacob și Ioan, aflați pe muntele Tabor, s-au convins că acesta este însuși Fiul lui Dumnezeu.
Pe Tabor, Hristos S-a schimbat la Față, dar „nu a luat o altă înfățișare, și nici nu S-a transformat, ci S-a arătat ucenicilor cu adevărata Lui față” (Sf. Ioan Damaschin). Aceasta înseamnă că Hristos nu a luat ceva ce nu avea, nici nu S-a transformat în ceva ce nu era, ci S-a arătat ucenicilor așa cum era El în realitate. Practic, atunci când vorbim despre Schimbarea la Față, înțelegem că Hristos a arătat slava Dumnezeirii Sale, pe care o ținea nevăzută prin faptul că apărea oamenilor cu trup obișnuit, pentru că oamenii nu puteau face față vederii Dumnezeirii.
Cei ce vor să vadă slava Dumnezeirii trebuie să se curățească
Pentru ca să arate slava Dumnezeirii Sale, Hristos a urcat pe Muntele Tabor. Lucrul acesta s-ar fi putut petrece și pe o câmpie, într-un loc îndepărtat. Atunci de ce a fost preferat muntele? Urcarea pe munte arată și faptul că cei care vor să vadă slava Dumnezeirii în firea omenească a Cuvântului trebuie să iasă din micime și să ajungă la cele înalte, să urce spre cer, adică să se curățească de toate cele lumești care îi țin legați de pământ. Și alături de Iisus, de-a stânga și de-a dreapta Lui, s-au arătat și cei 2 prooroci ai Vechiului Testament: Moise și Ilie, ca dovadă vie că Iisus Hristos a venit în lume să ne mântuiască pe toți, din lumea veche și nouă, ca un curcubeu peste timp. Alegerea celor trei ucenici nu poate fi considerată părtinire, pentru că lui Hristos nu-I putem atribui predispoziții omenești și tendințe pătimașe.
Cei smeriți trăiesc în inimile lor Raiul
Motivația acestei alegeri este profund teologică. Știm foarte bine că, pentru cei pregătiți de vederea lui Dumnezeu, arătarea lui Dumnezeu înseamnă Raiul, iar pentru cei necurățiți sau nepregătiți, ea este Iadul. De aceea, pentru a primi revelația lui Dumnezeu, ca vedere și nu ca osândă, omul trebuie să se găsească într-o stare duhovnicească corespunzătoare. Se pare, așadar, că cei trei ucenici erau cei mai pregătiți pentru primirea revelației lui Dumnezeu. Pentru ceilalți, aceste lucruri trebuiau să rămână ascunse până după Învierea lui Hristos. Tâlcuind evenimentul sfintei Schimbări la Față, putem observa diferitele grade de împărtășire din slava lui Dumnezeu. Datorită unirii ipostatice a firii dumnezeiești cu cea omenească, trupul pe care l-a luat Hristos s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu și de aceea chipul Îi strălucea ca soarele. Aceasta înseamnă că Hristos i-a îndumnezeit și îi îndumnezeiește pe ucenicii Săi și pe toți oamenii care sunt vrednici de a se împărtăși din energiile Sale îndumnezeitoare. Așadar, prin harul și prin bunăvoința lui Dumnezeu, oamenii se împărtășesc din energiile îndumnezeitoare ale lui Dumnezeu. Dar și veșmintele lui Hristos străluceau în slava lui Dumnezeu, adică s-a veselit întreaga zidire.
Dumnezeu luminează sufletele și le umple cu iubire și fericire
Schimbarea la Față a lui Hristos arată cine este și ce este Biserica, dar și care este scopul ei, care este îndrumarea omului spre îndumnezeire, adică spre vederea luminii necreate. Întreaga lucrare a pastorilor țintește spre acest scop înalt. Așadar, îndumnezeirea nu este un lux, ci reprezintă lucrarea tainică și scopul fundamental al vieții creștinești. În ziua Schimbării la Față a Domnului, în sufletele noastre luminează și ne umple de iubire, blândețe, fericire și pace. Dumnezeu purtându-ne inimile pentru momente neprețuite în promisiunea Raiului și a vieții veșnice pe care ne-a dăruit-o. Cei trei apostoli, pentru credința și dragostea lor pentru Iisus Hristos, au primit Îndumnezeirea și nu numai că au trăit în inimile lor Raiul și contemplarea Dumnezeirii, fiind copleșiți de Lumină și Iubirea lui Dumnezeu, gustând din bucuria Raiului, dar au și văzut cu ochii lor că Iisus este Însuși Dumnezeu-Om, și au auzit din Norul ce s-a coborât deasupra Mântuitorului vocea lui Dumnezeu Cuvântul mărturisind pe Fiul Său mult iubit.
Să ne rugăm să ne strălucească inimile de Dragostea lui Dumnezeu!
Ce înseamnă pentru noi Schimbarea la Față a Domnului? În primul rând înseamnă prilej de mare și de nedescrisă bucurie pentru îndumnezeirea firii omenești și pentru șansa pe care o avem de a ne bucura și participa și cu trupul nostru trecător de Bucuriile Veșnice. Înseamnă să luăm aminte ca firea omenească, înclinată spre păcat, să nu ne covârșească și să ne rugăm să trăim, în fiecare secundă a vieții noastre, în Lumină și Iubire, să fim cu luare aminte și să ne “iubim aproapele ca pe noi înșine”, pentru a dobândi Raiul. În această zi a Schimbării la Față a Domnului, omenirea a primit Lumină, văzând pe Preasfânta și Nedespărțita Treime. Să ne bucurăm de această lumină, să o prețuim și să ne îngrijim de ea, căci orbirea sufletească ne răpește orice urmă de bucurie atât aici pe Pământ, cât și după trecerea noastră la cele veșnice, fiind osândiți la chinurile și suferința veșnică a întunericului.
Să ne rugăm să avem parte de lumină în sufletele noastre, să ne strălucească inimile de Dragostea lui Dumnezeu, a cărui este Slava și Puterea în veci!
