La începutul lunii februarie vă povesteam despre ghemul încâlcit al problemelor actualei conduceri interimare a primăriei din Jilava. La sfârșitul lunii martie, un fir din ghem începe să fie rulat pe mosorul lui. Desigur, nu fără eforturi.
Cetăţeanul – obiect de șantaj pentru obţinerea voturilor
E plină ţara de exemple de localităţi în care, înainte de vot, oamenii sunt momiţi cu diverse promisiuni, căldări cu pește, bani etc., pentru ca o persoană care dorește să devină „edil local” să obţină voturile necesare în duminica alegerilor. „Vrei stradă, votează-mă” nu mai miră pe nimeni și aproape că nici știre de presă nu mai este. A intrat în „normalitatea” decretată de unii și alţii. Doar că…în afară de legile scrise după care funcţionează viaţa, există și acele legi nescrise, dar neîndurătoare cu aceia care au greșit faţă de semenii lor. Minciunile, promisiunile deșarte se întorc întotdeauna împotriva celui care le face și trebuie să fii cel puţin copil în gândire să nu-ţi dai seama că, mai devreme sau mai târziu, așa se va întâmpla. Metafore? Simboluri? Nicidecum. Este situaţia de la Jilava.
Din 2004???
„18 noiembrie 2004, Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, hotărăște: 1. Se înscrie în anexa 2B, un număr de 190 de poziţii conform listei anexate; 2. Hotărârea Comisiei Judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se va transmite Comisiei comunale Jilava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin grija colectivului său de lucru…”.
Ce-i asta? Nimic mai mult decât Hotărârea nr.1159 a Prefecturii Ilfov privind punerea în proprietate a persoanelor care trăiesc de ani de zile în cartierul numit „Ţigănie”. Așadar, din 2004 a fost aprobată punerea în posesie a romilor și tot din 2004 romii au fost duși cu vorba, momiţi cu „lasă că veţi avea” pentru…voturi. Hotărârea a fost ascunsă cu bună știinţă ani de zile și, recent, primarul interimar, Ilie Ionescu și consilierul cu rol de viceprimar, Marian Ioniţă, au găsit, în sfârșit, actele la arhiva prefecturii, cu tot cu tabelul anexat prin care 190 de familii vor fi puse în posesie. De ce nu s-a făcut punerea în posesie până acum? Nu există un răspuns logic pentru că, deși nu erau probleme cu terenul, 2 primari din perioada 2004-2012 nu au putut rezolva problema intrării în legalitate a romilor jilăveni.
1,2,3 pași către legalitate
Așadar, romii vor avea titluri de proprietate pentru o suprafaţă de 200 mp, li se va elibera o adeverinţă cu ajutorul căreia își pot face cerere de branșare la Enel. Romii vor fi ajutaţi de două angajate de la primărie pentru a completa cererile care vor fi trimise la Enel, unde se va întocmi dosarul fiecărui viitor plătitor de factură. Urmează întocmirea proceselor verbale de punere în posesie, întocmirea buletinelor pentru cei care nu au și emiterea titlurilor de proprietate. Titlurile de proprietate vor fi trimise la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) și apoi romii le vor primi și ei. Desigur, condiţionat: să nu-și vândă casa timp de 10 ani. Până una-alta, cele 100 de numere de casă comandate de mai bine de o lună vor fi montate sâmbătă, 30 martie de către o echipă alcătuită din primarul interimar, viceprimar și un reprezentant al Partidei Romilor. Înainte de aceasta, vineri, 29 martie în ședinţa Consiliului local se vor stabili și numele străzilor din noul cartier care, iată, se naște, încet, dar sigur. Casele, amplasate pe o suprafaţă de 4 ha de teren au curent stradal introdus de multă vreme și, conform spuselor primarului interimar, zona nu a creat mari probleme. Nu mai mari ca în zonele de români.
Un sprijin important în rezolvarea problemei romilor este și Alexandru Ungureanu, consilier local, Partida Romilor: „Ce nu s-a putut rezolva în 8 ani, se face acum. Am promis oamenilor că vom rezolva problema și, cu ajutorul primarului interimar și al consilierilor, iată că se va face lumină. Și mai e ceva important: cine nu-și va plăti factura de energie electrică, eu chem Enel-ul să le taie lumina. Dacă noi ne-am zbătut, îi facem proprietari, atunci și ei trebuie să se zbată.”
Da, există riscul ca unii să fure curent, dar primarul interimar și viceprimarul au discutat deja cu aceia care vor avea contracte și i-au delegat pentru a supraveghea zona.
Echipa Jurnalului de Ilfov este nerăbdătoare să se întoarcă în cartierul romilor din Jilava pentru a culege impresii de la ei. Deznădejdea și imensa lor neîncredere din februarie se apropie de finalul fericit. „ Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină.” (Geneza 1,3)
Generator de curent special pentru primărie
Conform instrucţiunilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, primăriile sunt obligate să se doteze cu generatoare de curent pentru ca, în cazul absenţei curentului, activităţile să poată fi continuate. Primăria din Jilava s-a conformat și echipele lucrează de zor.