Zona de sud-est a României se va afla sub secetă în lunile iulie şi august, potrivit prognozei în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din solul agricol, a informat Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Directorul ANM a prezentat pe scurt estimările de precipitaţii prognozate până în luna august, caracteristice fiecărei luni în parte. „Ca estimări de precipitaţii, în aprilie acestea vor fi, dacă nu peste normele climatologice, cel puţin egale cu acestea. În mai, vor fi cantităţi mari de precipitaţii, iar în iunie acestea vor fi cel puţin egale cu normele climatologice. Deja din luna iulie cantităţile de precipitaţii vor fi mult sub normele climatologice. În august, prognoza arată mult mai rău şi îmi doresc să nu se realizeze pentru că dacă producţia de grâu va fi bună din punct de vedere al rezervei de umiditate, pentru porumb şi celelalte culturi vor fi probleme. Concluzia este că prognozele actuale privitoare la rezerva de umiditate pentru lunile iulie şi august, ne fac să ne aşteptăm ca toată zona de sud-est a ţării să fie sub secetă.”, a subliniat Ion Sandu.