Nicolae Nasta senator liberal de Ilfov, a anunțat că demisionează din PNL și se alătură Partdului Liberal Reformator, fondat de Călin Popescu Tăriceanu.

Nasta a declarat că decizia sa se datorează deciziilor luate, în ultima perioadă, de conducerea liberală. ”Principalul motiv pentru care demisionez este faptul că ceva am promis electoratului în 2012, atunci când am candidat din partea PNL sub sigla USL, iar din păcate astăzi se întâmplă altceva. Unii dintre colegii noştri şi chiar o parte din media tratează această plecare ca pe un act de trădare. Îmi pare rău că se gândeşte aşa, pentru că 

s-ar putea numi un act de trădare faţă de colegii liberali care au hotărât în culise, cu ghilimelele de rigoare, soarta partidului, dar nu este trădare faţă de cei 50.000 de cetăţeni ai Ilfovului, care, în 2012, au votat un alt proiect. Ştiţi foarte bine că atunci a fost un vot masiv împotriva PDL, iar eu astăzi nu le pot spune că proiectul meu politic se bazează pe această frăţie cu PDL”, a afirmat Nicolae Nasta.

El a mai precizat că al doilea motiv pentru care a decis să părăsească PNL este legat de hotărârea conducerii partidului privind plecarea din grupul ALDE şi aderarea la PPE. În acest context, Nasta a spus că membrii grupului ALDE au fost alături de România din 1990 şi că PNL ar fi trebuit să rămână în acest grup.