În perioada 17-21 iulie, poliţiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni privind combaterea indisciplinei pietonilor și conducătorilor auto, în trafic. Au fost avute în vedere traversările neregulamentare dar și nerespectarea regimului de viteză pe drumurile publice. Cu această ocazie, polițiștii au purtat discuții cu participanții la trafic și i-au informat pe aceștia cu privire la modalităţile de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii dar și consecințele pe care le poate avea nerespectarea regimului legal de viteză, abatere care generează cele mai multe accidente rutiere. Astfel, polițiștii au distribuit aproximativ 300 de materiale informativ – preventive și au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.560 de lei, pietonilor surprinși traversând neregulamentar, în timp ce 383 de conducători auto au fost sancționați după ce au fost depistați în trafic că circulau cu o viteză peste limita legal admisă. De asemenea, au fost constatate 20 de infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere, au fost reținute 19 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate.