Două mari sărbători aduc bucurie în sufletele creștine, în aceste zile. Praznicul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de astăzi și cel al Sfântului Dimitrie cel Nou, de mâine, adună numeroși credincioși în sânul bisericii, la rugăciune.
Cântecele bisericești și rugăciunile vor răsuna în lăcașele de cult încă din seara zilei de miercuri, când încep slujbele speciale în cinstea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cât de importantă este această sărbătoare pentru noi toți, creștinii de astăzi care așteptăm mântuirea și sperăm într-o viață mai bună, mai ușoară și mai frumoasă, fără a ne strădui să trăim duhovnicește? De ce Biserica Ortodoxă Română i-a acordat acestui sfânt un loc aparte în calendarul creștin ortodox și a rânduit să fie cinstit în chip deosebit?
A iubit credința și milostenia, din fragedă pruncie…
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut în Cetatea Solun (Tesalonic), din părinți cu dreaptă credință. El a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu, în jurul anilor 280, și era fiul voievodului Cetății Tesalonicului. Din cauza prigoanei împotriva creștinilor, părinții l-au botezat pe ascuns. Tot ei i au insuflat și dragostea pentru credință. Încă din fragedă pruncie i-au luminat cunoștința despre Iisus Hristos și traiul în slujba binelui. Treptat, treptat, a învățat toate tainele sfinte ale credinței și milostenia pentru oamenii sărmani. Cu trecerea timpului, tânărul Dimitrie devenea tot mai înțelept și urca pe o scară, din putere în putere.
… și a adus mulți păgâni la Hristos
“Și, ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții lui s-au dus din vremelnica viață, lăsând pe tânărul Dimitrie moștenitor nu numai al multor averi, ci și al bunului lor nume. Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia și, cunoscându-i înțelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Și a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetățeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe față dreapta credință și aducând pe mulți la Hristos. Nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creștin și s-a mâniat. Întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, și a venit împăratul și la Tesalonic. Și Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Și, îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale”, spun clericii, citați de site-ul sfantuldumitru.com.
Și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu
La vremea aceea, împăratul se mândrea cu un om al lui, pe nume Lie. Acesta era un luptător vestit, vandal de neam, înalt, puternic și înfricoșător la chip și se lupta cu cei mai viteji și-i ucidea, aruncându-i în sulițe. Împăratul îndemna oamenii să se lupte cu Lie. Nestor, un tânăr creștin cunoscut Sfântului Dimitrie, văzând cum Lie ucidea fără cruțare, a mers la Sfântul în temniță și i-a spus că vrea să lupte cu Lie, cerându-i să l binecuvânteze și să facă rugăciuni pentru el. Și, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, Sfântul Dimitrie i-a zis: „Du-te și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!“. Intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!“. Și îndată, la pus jos pe Lie și l-a omorât. Supărat că Sfântul Dimitrie l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul și-a trimis ostașii să-l străpungă cu sulițele, în temnița în care Sfântul continua să-L slăvească pe Dumnezeu. Atunci, Marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. La moaștele lui s-au făcut multe minuni și tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, a fost tăiat și capul Sfântului Nestor.
Din minunile Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
În timpul prigoanei asupra creștinilor, deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică în care aveau loc multe minuni, iar bolnavii erau vindecați. Iată una dintre ele! Leontie, un boier din cei mari, slăvit și credincios, răpus de o boală necruțătoare, a alergat cu credință la biserica de la mormântul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Când a ajuns acolo, s-a așezat pe locul unde se aflau în pământ moaștele mucenicului și îndată a primit tămăduirea și s-a ridicat sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și preamărind pe Sfântul Dimitrie. În semn de mulțumire, Leontie a dorit să-i zidească sfântului o biserică mare și frumoasă. Dărâmând biserica mică, au fost găsite moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie întregi și nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor care a umplut toată cetatea de mireasmă. Tot poporul s-a adunat în jurul cinstitelor odoare și o mulțime de bolnavi s-au tămăduit prin ungerea cu mirul care izvora din ele.
Jurnalul de Ilfov urează celor ce-și serbează astăzi nomastica, un sincer și călduros La mulți ani!, sănătate și liniște sufletească! Bunul Dumnezeu să vă păzească și să vă ocrotească!