Luna lui Brumărel se încheie cu două mari sărbători creștine. Duminică, pe 26 octombrie, în bisericile ortodoxe române este prăznuit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Luni, 27 octombrie, slujitorii lăcașelor de cult săvârșesc slujbe de pomenire și cinstire a Sfântului Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Credincioși din toată țara vor porni, luni, în pelerinaj cu racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie, de la Patriarhia Română din București. La ceas de sărbătoare, cu mic cu mare, evlavioși, oamenii se roagă la sfintele moaște pentru sănătatea lor și a familiilor lor, pentru înțelegere, liniște sufletească, armonie în casă și bunăstare. Iar celor ce se roagă cu inimă curată, cu o credință divină și-și pun viața în mâinile Lui, Dumnezeu le răspunde negreșit și le trimite darurile cerute prin Cuviosul Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor. De altfel, racla cu moaștele sale a fost scoasă în procesiune pe străzile Capitalei, de mai multe ori.
A trăit cu iubire de Hristos
Sfântul Dimitrie a trăit în secolul al XIII-a, venind pe lume în satul Basarabi din Bulgaria. A trăit cu iubire de Dumnezeu. Pentru dragostea lui Hristos a purtat povara nevoințelor duhovnicești.
Scrierile bisericești ne spun despre el că a intrat încă de tânăr într-o mânăstire situată într-o peșteră din apropierea locului natal. Nu se știe, însă, cât timp a petrecut acolo și nici când a trecut la cele veșnice. Se cunoaște doar că, înainte de a se stinge, s-a dus singur în apropierea râului Lom și s-a așezat între două plăci de piatră ca într-un mormânt, fiind acoperit de apă, cu timpul. Trupul său a rămas multă vreme sub ape. Mai exact, până în ziua în care i s-a arătat în vis unei fetiţe posedată de duhuri rele, căreia i-a spus: “Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Zis și făcut. Părinţii copilei au mers la locul indicat de acesta în vis și au găsit trupul său neputrezit, între două pietre. Ulterior, moaștele au fost depuse la biserica din satul natal al Sfântului Dimitrie, unde au rămas până în anul 1774, când generalul rus Petru Saltacov le-a dăruit boierului macedoromân Hagi Dimitrie. Așa au ajuns în biserică și au fost așezate spre închinarea credincioșilor. Se știe că generalul Saltacov intenţiona să ducă moaștele în Rusia. Pe 13 iulie 1774, sub conducerea mitropolitului Grigorie al II-lea, pe când Ţara Românească se afla sub ocupaţie rusească, acestea au ajuns în Catedrala Patriarhală de la București.
De ce se crede că-i ocrotește pe bucureșteni?
În anul 1792 Sfântul Dimitrie a fost proclamat Ocrotitorul Bucureștilor. Și asta pentru că, din anul 1774, de când trupul său a fost depus la Patriarhia Română, se pare că a răspuns neîncetat nevoilor oamenilor care i s-au închinat, l-au slăvit, i-au adus cinstire, prețuire și recunoștință. După anumite procesiuni cu moaștele sale, în 1815, a oprit epidemia de ciumă din București, în 1827 a pus capăt secetei, iar în 1831 a înlăturat, ca prin minune, holera care se abătuse peste localnici. Și minunile sale nu se limitează doar la întâmplările prezentate până acum.
Din marile minuni ale Sfântului Dimitrie
Vindecarea unui bărbat nedeplasabil venit să se roage la moaștele Sfântului Dimitrie de la Catedrala Patriarhală. Mărturie stau chiar sesizările preotului Iustin Bulimar, care slujea atunci la ziua bisericii. “În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios, pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii, rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), și-a așezat cârjele, ca de obicei, ca să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors plângând și mulţumind cu lacrimi în ochi, lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie.” De asemenea, cu ani în urmă, o doctoriţă de la Institutul Clinic Fundeni, diagnosticată cu cancer ovarian, s-a vindecat ca prin minune, după numeroase rugăciuni rostite pentru însănătoșire, la racla cu sfintele moaște. Să ne rugăm cu aceeași credinţă divină, la ceas de sărbătoare! Dumnezeu ne va răspunde oferindu-ne în dar cele cerute, prin Sfântul Dimitrie, cel ce ocrotește bucureștenii.
Rugăciunea Sfântului Dimitrie Basarabov
Sfinte Cuvioase Dimitrie,
Cel ce pentru dragostea lui Hristos,
Ai purtat povara nevoințelor duhovnicești,
Și pe scara rugăciunii ai ajuns la porțile Raiului,
Trimite nouă de sus scara smereniei,
Pe care vom putea sui și noi la bogățiile cerești.
Mijlocește mie, iertarea multelor păcate,
Ca unul ce ai îndrăzneală înaintea Căruia ai slujit
Cu timp și fără timp în privegheri și rugăciuni neîncetate.
Bogăția harului viețuiește întru tine,
Chiar și după moarte trupul tău purtând comoara darurilor duhovnicești.
Deci, și pe mine, cel bogat în păcate și patimi de ocară,
Mă slobozește din legăturile celui rău
Și îmblânzește pornirile mele cele necuvioase,
Prefăcându-le în fapte ale blândeții și iubirii celei duhovnicești.
Nu am inimă înfrântă și smerită,
Nu am nici pocăința care să mă scoată din groapa fărădelegilor mele. Nu am gând smerit și nici îngăduință față de aproapele.
Dar, Cuvioase Dimitrie,
Adu în dar rugăciunile tale,
Ca plată pentru răscumpărarea mea din robia morții sufletești.
Amin!