Chiar dacă te îmbie să ieși la plimbare, să te bălăcești ore bune în piscină sau să faci plajă, soarele îți poate afecta serios sănătatea. În zilele caniculare, acordă o atenție deosebită întregului organism! Dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București/Ilfov (SABIF )îți oferă cele mai bune sfaturi pentru a preveni îmbolnăvirile în zilele caniculare

Nu ieși din casă fără să aplici o cremă cu factor de protecție corespunzător tenului tău, fără să fii îmbrăcat cu haine adecvate și nu te expune în soarele arzător de la orele prânzului. Iar ca să reziști cât mai bine la căldură, renunță să mai consumi bere și băuturi răcoritoare carbogazoase. Bea apă cât mai des și răcorește-te o bună parte din zi în încăperi bine aerisite, în care se asigură ventilație. 

“Când temperaturile ating cote alarmante, cel mai bine este ca în intervalul 10.30-18.00 să stăm în camere ventilate, bine aerisite. Diferența de temperatură din încăpere nu trebuie să fie mai mare de 6 până la 10 grade Celsius față de cea de afară. Efortul fizic ar trebui oprit la amiază. Însă, dacă desfășurăm activități care ne obligă să umblăm prin soare, atunci trebuie să ne îmbrăcăm cu haine din bumbac, in sau mătase naturală, haine ample, vaporoase, care să împiedice supraîncălzirea. E musai să ne hidratăm corect, pe de o parte cu lichide, apă minerală, apă plată, sucuri naturale neîndulcite, iar pe de altă parte o hidratare foarte bună poate fi asigurată de iaurt și de legumele și fructele proaspete, cu conținut mare de apă. Se vor evita băuturile cu conținut ridicat în cofeină și băuturile alcoolice. Atenție! Berea ne răcorește pe moment, dar puțin mai târziu ne moleșește și ne face să cădem în stradă”, atenționează dr. Alis Grasu, managerul SABIF.  

 Ajută-i și pe cei de lângă tine! 

“Trebuie să ne pese de cei de lângă noi. Dacă avem persoane cu dizabilități, dependente de noi, trebuie să le asigurăm confort termic adecvat în locuință și o hidratare corespunzătoare. Să nu așteptăm să ne ceară apă, ci să le dăm câte puțin și constant, la 10-15 minute. Copiii mici trebuie să fie hrăniți când cer, dar să nu le diversificăm alimentația, pentru că ei nu pot suporta două stresuri simultan – căldura și schimbarea alimentației. Schimbările climatice se resimt în starea de sănătate”, mai spune dr. Alis Grasu. 

AŞa îŢi protejezi copilul! 

● nu-l ții în soarele arzător din timpul amiezii;

● îl scoți la joacă prin curte sau la plimbare în parc dimineața, până în ora 09.30 și seara, după ora 19.00; 

în casă, și afară, îi creezi un ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer; 

● nu-i diversifici alimentația, îi menții regimul alimentar obișnuit și doar îi suplimentezi puțin aportul de lichide pentru că și corpul lui are nevoie de o cantitate mai mare de apă plată, ceaiuri slab îndulcite, sucuri naturale și fructe proaspete decât în restul sezoanelor; 

● îi aplici pe corp o cremă cu factor de protecție, specială pentru el înainte să-l scoți afară;

● nu-l scoți din casă fără să-l îmbraci cu haine din bumbac, în culori deschise și care să-i acopere o parte cât mai mare a corpului, fără să-i pui pălărie și ochelari pentru protecție solară, achiziționați în urma unui control oftalmologic, din unități de comercializare avizate;

● îi faci baie cel puțin o dată pe zi (chiar mai des) dacă ai un bebeluș pe care îl ții în scutece.