După despărțirea de USL, peneliștii se gândesc la diverse scenarii politice, în așteptarea alegerilor prezidențiale. Unul dintre aceste scenarii ar fi alcătuirea unui tandem politic cu Antonescu-președinte și Iohannis-premier. 

Scenariul sună interesant, dar el poate prinde viață doar dacă se îndeplinesc două condiții: Crin Antonescu să câștige prezidențialele, iar guvernul Ponta să cadă… „PNL va merge pe formula Crin Antonescu președinte. Sigur că voi sprijini această cursă către prezidenţiale și voi fi alături de președintele Crin Antonescu. Cu siguranţă că putem să ne imaginăm un tandem Antonescu – președinte, Iohannis – premier, dar să nu creadă cineva că suntem nerealiști sau visători. Știm că acest lucru nu este un automatism, nu se realizează automat. Funcţia de prim-ministru se negociază politic. Experienţa ultimilor ani ne arată însă că, după alegeri prezidenţiale, foarte mulţi actori politici se repoziţionează în spaţiul public și este posibil, ba chiar e o șansă foarte bună ca, dacă Crin Antonescu va fi ales președinte, actori politici suficienţi să se repoziţioneze de partea lui și a PNL, creând astfel premisele unei moţiuni de cenzură de succes și premisele creării unui nou Guvern, condus de PNL”, este de părere Iohannis. Când i s-a sugerat o eventuală rocadă între el și Antonescu, Iohannis a spus: “Sigur este o speculaţie. Punctul meu de vedere este foarte simplu: unul dintre argumentele pentru care am intrat în PNL a fost să-l sprijin pe Crin Antonescu să devină președintele României. Voi face acest lucru, declar acest lucru și nu văd de ce mi-aș schimba punctul de vedere. Eu cred că avem un candidat foarte bun, pe care-l voi sprijini”. El a mai afirmat că după ruperea USL, Antonescu are șanse foarte bune la prezidențiale, deoarece “culoarul care s-a deschis acum este un culoar foarte bun pentru candidatul Crin Antonescu”. Vechiul culoar, a mai spus Iohannis, „a fost obturat la mijloc, undeva, din cauza lipsei de susţinere declarată a forţelor politice care astăzi compun USD”.