În mod cu totul neașteptat pentru politicienii noștri, după ce iarna ne‑a luat prin surprindere în februarie, România ajungând o mică Siberie, urmează niște inundații pe măsura nămeților care au acoperit localități întregi, bașca cele două autostrăzi românești de renume mondial. Și tot ca la marea deszăpezire, responsabilii se agită. Uitați‑vă la posturile naționale de știri și o să-i vedeți cât de agitați sunt: se fac ședințe și comandamente, estimări, planuri de reacție, tot ce presupune o organizare riguroasă. Ai crede că de data acesta factorii de decizie nu vor mai fi prinși cu pantalonii în vine, cum se întâmplă deobicei. Însă dacă la capitolul organizare stăm perfect spre excelent, să vedem cum vom sta la capitolul practică, acolo unde gargaragii din stratosfera patriei au rămas mereu deficitari. Este ca în bancul cu bordelurile organizate de comuniști: trebuia să plătești întâi Legea 10, apoi să te înscrii în partid, după care urma să faci dovada că nu ai avut rude printre chiaburi sau legionari și la sfârșit un funcționar amabil îți spunea zâmbind că “bordelul încă nu funcționează, dar vedeți ce bine stăm cu organizarea?”. Cam la fel și în zilele noastre. Marea deszăpezire a fost doar un nou prilej pentru șmecheri de a mai stoarce niște de bani din vistieria și așa siluită a statului, iar pentru politicieni un altul de a se afișa drept mari salvatori ai neamului, chit că mai mult și-au dat cu stângul în dreptul decât să ajute efectiv. Iar vom vedea armata sau jandarmii cum vin să construiască binecunoscutele diguri din saci de nisip, eterna soluție românească anti-inundații și iarăși vom avea prilejul să îi auzim pe politicieni că dau vina pe leneșii de țărani că nu au bunul simț de a face și ei din forțe proprii un baraj, o îndiguire, ceva. Aceleași și aceleași probleme dintotdeauna. Aceiași și aceiași politicieni, fețe intrate deja în memoria colectivă a oamenilor de rând. Până când și cât timp va mai dura actuala stare de lucruri, nu știe nimeni. Un dolce farniente ce pare a fi primul perpetuum mobile de speța întâi a cărui punere în funcțiune a reușit pe niște principii ale fizicii necunoscute în vestul Europei, cum ar fi Legea lui Ohm în varianta mioritică-“ești om cu mine, sunt om cu tine ”, sau “de unde dai contractul, de-acolo ți se va întoarce 40% din valoare”. Ca și multe alte reguli “de piață” specifice țării noastre, totul conduce spre acel balcanism din care toți ar trebui să trăiască bine, mai puțin prăpădiții care plătesc taxele și impozitele pe 3 ianuarie chit că ulterior mai strâng câte o gaură la curea. Totuși, după cum spune și vorba bătrânească, “Nu te văita, că este loc și de mai rău”, ceea ce se va putea constata de fiecare dintre noi odată cu noile majorări de tarife la gaze și utilități.
