Un eveniment cu tradiţie

Mierea este unul din produsele deosebite, des întâlnite în magazine şi care, pe lângă gustul extraordinar şi savoarea sa, îndeplineşte un rol terapeutic  indubitabil, cu mare potenţial energetic şi biologic.

De altfel, pentru o perioadă foarte lungă de timp din istoria omului, mierea a reprezentat o sursă importantă de carbohidraţi și singurul îndulcitor disponibil până la apariţia industriei zahărului, după anul 1800. Chiar dacă acum nu mai este chiar la… modă consumul de miere, foarte multă lume îi apreciază calităţile extraordinare. Tocmai pentru acest lucru, în perioada 14 – 16 septembrie, se va desfăşura, pe platforma apicolă de la Băneasa din Bd. Ficusului nr. 42, în incinta Institutului de Cerce-tare Dezvoltare pentru Apicultură, Ediţia a 7-a a Târgului Naţional al Mierii, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, în colaborare cu Ministerul Agri-culturii şi Dezvoltării Rurale. 

Cea de-a 7-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii se doreşte a fi un eveniment important, care să vină în sprijinul consumatorilor de produse apicole, în contextul con-ştientizării importanţei acestor produse pentru sănătate şi alimentaţie echilibrată. 

La eveniment vor participa aproximativ 90 de expozanţi – producători şi procesatori de miere şi alte produse apicole, dar şi producători de echipamente apicole. Ca şi până acum, la târg vor participa apicultori ca producători primari, dar şi firme specia­lizate în condiţionarea produselor apicole şi realizarea unei game diversificate de preparate pe bază de produse apicole – suplimente nutritive, medicamente, cosmetice etc.

Pentru a veni și în sprijinul apicultorilor, la târg se vor putea găsi produse pentru nutriţia albinelor, medica­mente pentru combaterea bolilor la albine, ­stupi și com-ponente, echipamen­te diverse, utilaje apicole, cărţi de specialitate, dar şi alte materiale utile pentru practicarea unei apiculturi performante. 

Ținând cont că evenimentul se petrece la venirea toamnei, când e bine să vă pregătiți cămara pentru sezonul rece, cu miere de albine, dar și cu alte produse apico-le, sperăm ca această ediție să fie pe placul tuturor vizitatorilor. Vă așteptăm, cu mic, cu mare, la standurile de produse apicole!