Președintele Traian Băsescu a declarat că nu exclude posibilitatea repetării referendumului privind Parlamentul unicameral, iar acesta ar putea fi organizat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„Trebuie respectat rezultatul referendumului, dar proiectul de revizuire a Constituţiei nu reflectă voinţa suverană a poporului. Atunci trebuie avută în vedere și posibilitatea repetării referendumului când ei sunt la putere (USL – n.r.)”, a afirmat președintele într-o emisiune TV. El este de părere că dacă și de data aceasta actuala putere nu va respecta voința populară, puterea va fi sancționată grav. În privința organizării referendumului simultan cu alegerile prezidențiale, Băsescu a declarat: „Nu exclud această posibilitate, pentru că la ce s-a ajuns acum depășește orice imaginaţie”. Referitor la pragul prezenței la referendum, de 30 sau 50 la sută, președintele a spus că „un astfel de referendum se poate face și pe actuala lege, cu 50%, în turul unu al prezidenţialelor”. El a adăugat: „Uitaţi-vă în Parlament. Ce ar spune domnul Ponta, de exemplu, dacă atunci când va planifica alegerile prezidenţiale, pentru că Guvernul stabilește graficul, emit și decretul pentru organizarea unui referendum pentru reconfirmarea ideii de Parlament unicameral? Pentru că procedura am parcurs-o. Asta ar însemna pentru dânsul liniște? Aș fi un președinte care îl deranjează.” În iunie 2013, Parlamentul a respins, cu 191 voturi „pentru“, 123 de voturi „împotrivă“ și 69 de abţineri, hotărârea care aviza favorabil solicitarea președintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleși. Președintele a organizat un referendum pe aceeași temă și în anul 2009, tot la primul tur al prezidenţialelor. Rezultatele referendumului organizat atunci au fost validate, 77,78% din alegători pronunţându-se în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% votând pentru reducerea numărului de parlamentari, în condiţiile în care prezenţa la urne a fost de 50,95%.