Cornetu
”Un orizont mai bun, pentru copii şi tineri”
Această idee a fost limpede și am auzit-o rostită în fel și chip. Nu întâmplător. Constantin Lucan e profesor de matematică, acum pensionar. E președintele secței de votare 150, găzduită – firește – de Școala gimnazială nr. 1. Iar locțiilorul lui e Luminița Țîgă, secretara școlii. Grija pentru viitorul generațiilor tinere pare că a fost gândul de acasă al multor oameni de aici. Iată ce a spus și viceprimarul Ion Stanciu, pe care l-am întâlnit după vot: ”Un viitor mai bun pentru tineri e esențial. Ei sunt orizontul însorit al tuturor așteptărilor noastre”.
Tunari
Calm şi linişte la vot
Primarul Grigore Coţe și echipa de consilieri erau la primărie, într-un moment de pauză, așteptând rezultate. La școala nr. 1 se organizase secţia de votare nr. 223 unde, pe holuri, fusese amplasată o masă cu pixuri și declaraţiile pe proprie răspundere pentru cei care votau pe liste suplimentare. Ideea foarte bună care a economisit masiv timpul, spune președintele secţiei de vot, Petrică Vlădică. Pentru orele 13, se consemnaseră 380 de voturi pe lista permanentă și 110 pe cea suplimentară, spune președintele secţiei, în timp ce aranja într-un biblioraft listele suplimentare cu declaraţiile pe proprie răspundere atașate.
Snagov
Alegătorii au venit în număr mare
Ca și la primul tur, în faţa Casei de Cultură din Ghermănești Snagov era destulă lume. Printre aceștia, soția primarului Marian Oancea cu care am schimbat câteva vorbe în șuieratul vântului tăios. Deși era doar 5 după amiază, se întunecase și trec pe lângă noi doi tineri care ne întreabă unde este secţia de votare. Intrăm și noi odată cu ei, prilej pentru echipa secţiei să se destindă pentru câteva secunde, normal, ca la vederea unor oameni pe care îi cunoști deja. Steluţa Grecu, președintele secţiei de votare 214, ca și restul colegelor ei ne spun că toată ziua a fost foarte aglomerată la secţia lor de votare. Fusese, evident, mai multă lume, adică 512 persoane pe listele permanente și 332 pe cele suplimentare.
Vidra
Iohannis, învingător cu 70 de voturi
Când am ajuns în vestita comună a legumicultorilor, ziua se îngâna cu noaptea. În fața secției 227, întâlnim deja cunoscutul grup, „de monitorizare”, ca și la vecinii de la Berceni. „O fi vreun obicei al locului”, ne murmurăm în barbă, ”și noi nu-l știm”. Cert este că nu am scăpat, nici aici, de „scanarea” vigilenților vidreni. În secție, am constatat că, alți 549 de locuitori din localitate trecuseră prin același proces de scanare. La Sintești, la Școala nr. 3, unde erau amenajate două secții, nr.230 și 231, am aflat că avusese loc un adevărat pelerinaj al jurnaliștilor, români și străini. Motivul, lesne de bănuit: în căutarea unui pitoresc facil, slujitorii presei veniseră să vadă cum votează romii din vestitul Sintești. Și, bănuim că au avut la dispoziție „figurație” destulă: la cele două secții votaseră, până la ora 16.00, 346 de persoane, respectiv 380. Rezultatul votului, la Vidra, l-am aflat a doua zi. Iohannis îl învinsese pe Ponta cu scorul de 2.178 de voturi la 2.108. Adică, fix 70 de voturi. Luptă strânsă, mânca-ți-aș!
Găneasa
La Piteasca, doar două cabine de vot pe secţie
În Piteasca, la Școala gimnazială nr. 2 am găsit secția de vot 177, cu 950 de persoane arondate și trecute pe lista permanentă. Până la ora 10, aici votaseră 73 de persoane.
De menționat ar fi aici, că, spre deosebire de orice altă localitate din Ilfov, vizitată de echipele Jurnalul de Ilfov, în secția 177, și, la fel – în secția 173 (cu 823 de persoane înscrise pe lista permanentă), tot din Piteasca – erau amenajate doar câte două cabine de vot, iar votanții aveau la dispoziție numai două ștampile.
De aceea, erau poftiți pe rând în secție, pentru a nu se crea ”înghesuială”.
Brănești
Un tur de scrutin liniştit
Înaintea deschiderii secției 115, amenajată în incinta Liceului ”Traian Lalescu”, deja trei persoane așteptau la rând să-și exercite dreptul de vot.
Am văzut aici mulți votanți pe liste suplimentare care veneau cu declarațiile completate de acasă și le semnau în fața membrilor secției de vot, iar acest lucru făcea că procesul de vot să nu întâmpine blocaje sau întârzieri. Poate tocmai de aceea, la ora 10.00, aici votaseră deja 200 de persoane, din care 40 pe liste suplimentare.
Chiajna
Afluenţă sporită la vot
În incinta modernului Complex sportiv „Concordia”, din Chiajna afluența la urne a locuitorilor așezării a fost constantă. Încă de la primele ore ale dimineții. Matinali și ei – primarul Mircea Minea și vicele Viorel Trifu – au votat la secția 126, imediat după ora 7. Faptul l-am aflat de la Elena Ilioiu, președinta secției. La fel ca în tot județul, oamenii și-au exprimat liniștit opțiunea electorală, fără niciun incident. Ritmul votării s-a accelerat către amiază. „Până la ora 13, din peste 1.900 de oameni aflați pe listele de vot, trecuseră pe la urne aproape 35 % dintre ei”, spune Valentina Petre, locţiitorul secţiei 127.
1 Decembrie
”Nu trebuie să amânăm proiectele începute”
Asta e opinia primarului Gheorghe Petre, pe care l-am întâlnit după vot. ”Sincer, speranțele mele se îndreaptă spre rezolvarea problemelor tineretului. Dar și pentru continuarea proiectelor începute ale comunității noastre, care nu pot fi tărăgănate”, a adăugat el. Școala gimnazială nr. 1, cu clasele I-VIII a găzduit secțile de votare nr. 95 și 96. Pentru prima, raportarea de la ora 13 a prezenței a precizat: 636 total votanți, adică 520 pe liste permanente și 116 pe liste suplimentare. La secția 96 situația era asemănătoare. Deci, o afluență bună la urne, dintr-un total de peste 2.300 de înscriși.
Grădiștea
Vot la Căminul Cultural
Era așa o liniște și o pace la Grădiștea, duminică pe la orele 14! Lumea fusese la vot înainte și după slujba de la biserică, povestește Elena Ghiţă președintele secţiei de votare 183 de la Căminul Cultural.
Apare și soţia primarului Mihai Toma, însoţită de superba lor fiică și aflăm că primarul votase dis-de-dimineaţă pentru a fi liber apoi pentru mers „pe teren”.
Schimbăm câteva vorbe și cu Victoriţa Mihăilă, observator la alegeri și numai bine că apare un alegător.
Astfel, din cei 1658 de locuitori înscriși, numărul votanţilor a sărit imediat la 601, în timp ce pentru lista supliemntară erau înscriși 53.