Guvernul nu performează! Spun asta politicieni d-alde Călin Popescu Tăriceanu sau „inegalabilul și inconfundabilul” Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, tehnocrații ăștia „nu e buni, dom’le!”. Au trecut doar 3 luni și jumătate și capabilii noștri politicieni și-au dat seama deja că guvernul străzii a dat dovadă de nepricepere în gestionarea unei crize cum este cea a „bebelușilor”. Că nu au o viziune concretă asupra viitorului. Că nu elaborează strategii pe termen lung. Că, zice unul, Silaghi, nu iau în discuție Masterplanul pentru transport etc., etc., etc. Dintr-o dată, unui guvern numit doar pentru a asigura bunul mers al treburilor țării pe o perioadă care se întinde până la alegerile generale de anul acesta i se cere să realizeze tot ceea ce n-a fost în stare lungul șir al guvernelor politice anterioare. Adică, „Beeei, dacă tot vă dați rotunzi că sunteți specialiști și profesioniști, demonstrați‑ne de ce sunteți în stare! Dar schnell, schnell!” Și peste noapte, dacă se poate! Ceea ce se fac că uită, parșiv și pervers, criticii Guvernului Cioloș este SISTEMUL! Adică, acea castă de funcționari care alcătuiește aparatul administrativ. O monstruozitate responsabilă, în cea mai mare proporție, de evoluția dezastruoasă a lucrurilor în România. Poate un ministru să fie un Superman, că tot va fi înfrânt de acest sistem diabolic, care taie și spânzură, la nivel național. Ce poate fi mai elocventă, în acest caz, decât zicala că „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”? Pentru că, într-adevăr, „sfântul funcționar” poate fi mai abitir decât însuși ministrul. Și nu vorbesc aici de funcționarul mărunt, ci de cel cu putere mare de decizie, cum ar fi un director, mai mărunt sau mai mare, dar de care pot depinde decizii cheie. Iar casta acestor funcționari, repet, poate să fie mult mai tare decât un ministru vremelnic, fie el tehnocrat sau politician, și poate, oricând să-l „facă” pe acesta „în foi de viță”, cum se spune. Iar exemple sunt cu duiumul! O altă cauză a lipsei de performanță ar fi „materialul uman” cu care este silit să lucreze mai-marele unui minister. Nu mai sunt un secret pentru nimeni criteriile după care se fac numirile de directori, în „deconcentrate”, de exemplu. În aceste cazuri, performanța sau profesionalismul sunt ultimele criterii, care pălesc în fața apartenenței politice a respectivului director. Iar în aceste condiții, incompetența acestuia nu poate duce decât la situații dezastruoase, ca în atâtea cazuri. Dar, bineînțeles, în aceste situații vinovat este șeful instituției, chiar dacă el nu are nicio vină că un funcționar incompetent sau nepăsător a ajuns în acea funcție. În acest moment, se declanșează o adevărată isterie, în care toată lumea, dar mai ales presa, cere „capul lui Moțoc”, cu o vehemență demnă de o cauză mai bună. Odată setea de sânge satisfăcută, criza este uitată, încet-încet, și se estompează, treptat, în negura uitării. Lucrurile reintră pe făgașul de dinainte, intangibila castă își vede în continuare de ale sale, iar prostul mers al treburilor se perpetuează la infinit. Până la o nouă criză, care inflamează societatea până la paranoia, când iar cad capete, dar nimeni nu își propune să taie răul de la rădăcină. Presa are un os generos de ros, publicul este satisfăcut de „lapidarea” în public a țapilor ispășitori, toată lumea este mulțumită. O ciclicitate păguboasă, căreia nimeni nu-i găsește de hac, cu repercusiuni tragice, din păcate. Și atunci, cum să mai ”performezi”?!
