Urechile clăpăuge aduc numeroase complexe, mai ales în cazul copiilor care pot fi umiliți de colegi din această cauză. Subiectul a atras, de-a lungul timpului, și mituri, mai mult sau mai puțin amuzante, printre care și cel potrivit căruia acești micuți au fost urecheați foarte des.
Remarcile pe seama aspectului urechilor îi pot afecta pe copii. Ei pot deveni introvertiți, anti-sociali și neîncrezători în propria persoană. Cel mai important rol în această situație îl joci tu, ca părinte, care trebuie să fii bine informat cu privire la sentimentele copilului, dar și la măsurile pe care le poți lua, pentru a-i asigura o viață normală.
”După 9 ani, urechile-i rămân așa toată viața”
”Urechile sunt complet dezvoltate în jurul vârstei de 9 ani și rămân așa toată viața, astfel încât de la această vârstă se poate face intervenția de corecție. Vârsta pacientului nu afectează modul în care va decurge operația sau recuperarea, iar ce este important de știut este faptul că rezultatul intervenției este definitiv, nu se mai produc schimbări în timp. Este o operație care se face cu anestezie locală sau generală, la nevoie, și durează în jur de o oră, în funcție de complexitate”, explică dr. Călin Doboș, chirurg estetician.
Ce trebuie să știi despre operație?
Dacă urechile sunt mult prea depărtate de cap, intervenția presupune realizarea unei incizii în spatele urechii, în pliul natural dintre ureche și pielea capului. Chirurgul îndepărtează apoi cantitatea necesară de cartilaj și piele, pentru a obține efectul dorit.
Un aspect important de luat în calcul este faptul că intervenția nu afectează în niciun fel capacitatea de auz. În perioada de recuperare, durerile sunt minime și cedează foarte ușor la calmante. Urechile vor fi ușor umflate și vinete, în primele zile după operație, iar firele se îndepărtează după 12 zile. Timp de câteva săptămâni, este necesară purtarea unei bentițe care menține urechile apropiate de cap și ajută vindecarea. Cu două săptămâni înainte de operație, trebuie să se renunțe la medicamentele ce pot influența coagularea sângelui. După operație, timp de șase săptămâni, este interzisă expunerea la soare.