Unul dintre veșmintele care îmbracă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, făcătoarea de minuni a lumii, a fost dăruit așezământului sacru din Buftea, pe care-l ocrotește de aproape două decenii.
Racla cu cinstitul veșmânt a fost adus la Parohia Sf. Parascheva din Buftea și va rămâne acolo pentru totdeauna. Buftenii care aduc închinare și se roagă maicii din toată inima și cu dreaptă credință vor primi ajutor în toate. Căci Sfânta ascultă fiecare rugător și îi ajută pe toți cei ce-și pun nădejdea în puterea ei. Prin ea vor găsi alinare în suferințele care le îngreunează traiul și tot prin ea vor fi mai sănătoși și se vor bucura de mai multe împliniri. Căci nenumărate și însemnate sunt minunile Cuvioasei. De la liniștirea și împlinirea sufletului îndurerat, până la vindecări miraculoase ale bolilor incurabile.
“Este mare sărbătoare astăzi, în parohia dvs. Aducem închinare și o cinstim pe Sf. Preacuvioasă Parascheva, cea care a luat Crucea Mântuitorului și a urmat Lui, din fragedă pruncie. Asemeni ei, Mântuitorul ne îndeamnă și pe noi să-I urmăm Crucea. Asta înseamnă să ne asumăm toate încercările pe care ni le dă Dumnezeu. Pentru unii poate fi o boală, pentru alții singurătate… multe pot fi cruci în viața aceasta, dar niciodată nu le vom duce singuri. Credința ne dă speranță, rugăciunea ne ridică. Dumnezeu, prin rugăciunea maicii noastre, ne întărește pe noi toți. Moaștele ei, intacte, se află la Catedrala Mitropolitană din Iași, de unde binecuvântează pe toată lumea din țară. Ele sunt îmbrăcate în veșminte care se schimbă periodic, în funcție de perioada liturgică. Cel mai vechi este sigilat cu pecete de către domnitorul Vasile Lupu, care a și adus moaștele de la Constantinopol la Iași. Acest veșmânt este lucrat din pânză de in și are înscris următorul blestem: “Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sf. Cuvioase Parascheva”. Iubiți credincioși, veșmântul care a fost dăruit astăzi parohiei dvs. este binecuvântat și sfințit prin atingerea sfintelor moaște. De aceea, cine se va ruga maicii, va primi binecuvântare și întărire de la Dumnezeu”, le-a spus preotul Cristian Burcea, Protopopul Protopiatului Ilfov Nord, credincioșilor, în cuvântul său de învățătură.
“Ne bucurăm astăzi, de aducerea veșmântului Sf. Parascheva, iată, ca întărire întru dragoste creștină, ca mângâiere duhovnicească în încercările vieții, ca nădejde în Hristos, izbăvitorul lumii. Fraților, știm bine că ostenim cu toții la nou ridicata biserică aflată în stadiul de acoperire dar prin harul lui Dumnezeu, prin mijlocirea sfinților, avem nădejdea că vom și desăvârși lucrările. Luați aminte, fraților, ce frumos mărturisește Sf. Efrem Sirul “Tu să taci, să vorbească faptele tale!”. Dumnezeu lucrează prin oameni și iată, trimite un om cu frică de Dumnezeu și iubire de oameni, edilul nostru, Gheorghe Pistol, care prin a sa osteneală aduce veșmântul Sf. Cuvioase Parascheva în parohia noastră. Îi mulțumim domnului primar pentru că este întotdeauna alături de noi! Cu adevărat sunt lucruri împlinite astăzi, în parohia noastră. Mărturisindu-L pe Hristos Cel viu, chemăm, încă o dată în ajutor pe Sf. Cuvioasă Parascheva, sărutând cu evlavie, veșmântul său, ca să ne fie spre întărire întru dreapta credință ortodoxă, spre mângâiere sufletească și alinare duhovnicească în grijile vieții”, a spus preotul Nicolae Grozea, parohul Parohiei cu hramul Sf. Cuvioasă Parascheva, din Buftea.
“Primim cu mare bucurie această zi, nu pentru a spune cuvinte mari, ci pentru a ne bucura, prin gesturi mici de primirea veșmântului sfânt al Cuvioasei Parascheva. Mulțumesc în numele tuturor buftenilor, Sf. Parascheva pentru acest dar, darul de a primi în parohia din cartierul Studio veșmântul sfânt pentru închinare, care va rămâne aici. Prezența mare a enoriașilor mă face să cred că au descoperit taina existenței umane de a urma pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și faptele bune ale Cuvioasei Parascheva. Doresc tuturor buftenilor tărie în credință și o relație cât mai bună cu apropiații, pentru că numai în felul acesta putem trece peste perioada grea a zilelor noastre. Mulțumesc părintelui Protopop Cristian Burcea, pentru prezența în mijlocul nostru, ori de câte ori enoriașii din Buftea i-o cer! Mulțumesc preoților de la Biserica Sf. Parascheva pentru slujirea în folosul credincioșilor!”, ne-a spus Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.