de Adrian Rugină
Adrian Rugină, bateristul trupei „Bucium” a fost un erou. El a murit în infernul de la clubul Colectiv încercând să-și salveze semenii, tineri ca și el. Dar Adrian Rugină a fost un om care gândea profund, pe care îl revolta mizeria vieții din România și încerca să ia atitudine. A fost un tânăr căruia îi păsa de țara lui, care ținea la ea și își dorea s-o vadă scăpată din marasmul ultimului sfert de secol, creat de o clasă politică nesimțită, cinică, și mârșavă. De aceea, m-am hotărât să spicuiesc o parte din postarea sa de pe Facebook, realizată înainte de alegerile prezidențiale din 2014. Un strigăt de revoltă și de indignare care exprimă o stare de fapt dureroasă, generată de pleiada de guvernanți care au pus țara asta pe butuci. Iată ce spunea Adrian Rugină: „Am fost mereu de părere că orice exerciţiu democratic începe cu ştampila de vot şi se termină cu bâta în mână. Mai pe româneşte, te duci şi votezi, chiar dacă, după 25 de ani, eşti scârbit mereu de a vota, fără încredere, doar răul cel mai mic. Apoi stai şi speri că răul cel mai mic nu e aşa de rău. Şi apoi, dacă vezi că ai greşit, ieşi în stradă, protestezi, strigi, te lupţi, până ceva se schimbă cu adevărat. Şi apoi o iei de la capăt. Revoluţiile nu se întâmplă pe Facebook, rezultatele nu se obţin la o bere, schimbarea e dură şi cere sânge şi nu cred că suntem pregătiţi pentru asta. (…) Pentru că, de 25 de ani, toţi cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politică, au investit exclusiv în prostie. În prostire şi în prostime. Pentru că o ţară de oameni inculţi, datori şi bolnavi se conduce uşor, nu-i aşa? Când la parterele de bloc vom avea şi altceva decât shaormerii, farmacii şi sedii de bănci, atunci înseamnă că, poate, suntem pe calea cea bună. Până atunci, educaţia e ca şi inexistentă, sistemul medical e la pământ şi se mai târăsc doar pentru că, ici colo, mai există un profesor care nu-şi bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simț şi jurământul lui Hipocrate mai au încă o semnificaţie. Sistemul de asigurări sociale nu e altceva decât o glumă proastă şi mă întreb încă şi probabil o să mă tot întreb dacă peste 25 de ani o să aibă cineva să-mi plătească şi mie o pensie. Şi răspunsul momentan e că nu. Pentru că grosul de oameni care vin din urmă visează la un BMW la mâna a 6-a, înmatriculat în Bulgaria. Şi apoi stau şi scuipă seminţe sprijiniţi de vechitura fără benzină în rezervor. (…) Statul român nu ştie să-şi susţină decât propriul buzunar. În rest, te înghesuie cu zeci de controale, popriri nesimţite, suprataxare, birocraţie, lipsa de interes. În paralel, statul şi-ai lui reprezentanţi, pe care i-am votat şi apoi i-am lăsat să-şi facă de cap sau pe care nu i-am votat pentru că ne era scârbă să mergem la vot, şi-au bătut joc de orice. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat întotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Ştirile au apărut în presă, noi am dat de două ori Share pe Facebook, ultragiaţi nevoie-mare, între două cafele, şi povestea a trecut. Nesimţirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, direcţionate, care în cea mai mare parte a ei (încerc cu greu să nu generalizez) n-a făcut decât să distribuie rahat prin toate canalele, în orice formă, totul orientat către intoxicare, prostire, dezinformare. (…) A te obişnui să fii călcat în picioare e uşor. Ba chiar poţi să ai impresia că duci o viaţă bună, amăgindu‑te până când mizeria te loveşte iar şi iar şi nu mai poţi s-o ignori. A impune bunul simţ e mult mai greu. Dar trebuie!”
