După o serie neagră, Concordia Chiajna a revenit la viață printr-o victorie frumoasă, 3-1, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaș. După un stagiu la munte care pare să fi fost de bun augur, elevii lui Ilie Stan au răzbunat acel umilitor 0-2 din faţa celor de la “U” Cluj de pe teren propriu în etapa trecută.
Prima repriză a avut un singur moment de reținut, eliminarea lui Avram de la gazde, scorul pauzei, 0-0, fiind în nota meciului. Din fericire, după pauză, “vulturii” au arătat altă faţă și, la cinci minute de la reluare, brazilianul Welington a reuşit primul gol al meciului. Deşi în zece, Gaz Metan a revenit pe tabelă prin Astafei care, de la limita ofsaidului, a trimis în plasă o minge respinsă iniţial de Niţă. La primul său meci ca titular în echipa lui Stan, tânărul Leca a dat şi el lovitura celor de la Gaz Metan după centrarea lui Purece (’58), iar Zuluf a prins o lovitură de cap de senzație la o nesincronizare dintre goalkeeperul Buchta şi apărarea lui Pustai (‘65), catapultând balonul sub bara de sus, pentru un 1-3 de final care a dat peste cap toate calculele “matematicianului” Pustai.
“Am reuşit să obţinem trei puncte şi am profitat de omul în plus pe care l am avut. Momentul-cheie al meciului a fost eliminarea lui Avram, pentru că acolo s-a rupt meciul. De acum ne gândim doar la partida cu Ceahlăul”, a declarat la final Ilie Stan, antrenorul Concordiei, care i-a folosit la Mediaș pe Niţă – Creţu, Ghionea, Leca, Bambara – Serediuc, Paraschiv, S. Pană, Zuluf (Simion ‘69) – Purece (D. Stan ‘81), Welington (Popovici ‘61).
O explicație în ceea ce privește forma bună a Concordiei ar putea fi și aceea că în pauza competițională provocată de meciurile naționalei cu Estonia (2 0) și Andorra (4-0), ambele din preliminariile pentru CM 2014, Ilie Stan și-a dus elevii într-un cantonament montan la Poiana Brașov. Se vede treaba că „oxigenarea” a prins bine, Concordia dovedind la Mediaș o prospețime fizică de invidiat!
Reușesc surpriza?
În echipa din etapa viitoare ar putea apărea un jucător surpriză! Ilie Stan l-a ofertat pe Florin Costea, căruia i-a propus să vină la Chiajna măcar până în iarnă, ur-mând ca apoi, dacă își găsesște echipă, să plece fără nici o pretenție financiară. Jucătorul pare tentat să accepte pentru că nici una dintre discuțiile de până acum nu s-a concretizat, iar cel mai important pentru el în acest moment este să joace.
Până la răspunsul lui Costea, de remarcat faptul că la Chiajna a debutat Narcisse Bambara (23 de ani), din Burkina Faso, un jucător care face parte din lotul lărgit al selecţionatei africane. El vine să acopere golul lăsat după rezilierea contractului lui Florin Maxim.
Rezultatele etapei a VIII-a:
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Brașov 2-1,
Dinamo București – CFR Cluj 0-1,
Gaz Metan Mediaș – Concordia Chiajna 1-3,
Oţelul Galaţi – Viitorul Constanţa 1-1,
Rapid București – Gloria Bistriţa 3-1,
Petrolul Ploiești – Pandurii Târgu Jiu 4-0,
CSMS Iași – Steaua București 0-3.
Meciurile Universitatea Cluj – Astra Ploiești și FC Vaslui – CS Turnu Severin s-au jucat după închiderea ediției ziarului nostru.