Noul sediu al SPCLEP Brănești. La etaj, cabinetul stomatologic

Miercuri, 5 aprilie, la Brănești a avut loc inaugurarea oficială a Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor (SPCLEP). La inaugurare au participat reprezentanții Primăriei și ai Consiliului local al comunei, precum și reprezentanți ai Serviciului județean de evidență a persoanelor, dar și cei ai Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

Articol apărut în nr. 346 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

brănești

Așadar, din 5 aprilie, cei aproape 10.000 de locuitori ai Brăneștiului nu vor mai trebui să bată drumul până în orașul Pantelimon pentru a obține documentele de identitate. Drum, dacă nu drumuri, în cele mai multe cazuri două dus-întors, care, până acum, presupuneau cheltuieli cu transportul și o pierdere de timp apreciabilă pentru locuitorii comunei.

brănești
Primarul Niculae Cismaru

La inaugurarea sediului au participat primarul Niculae Cismaru, viceprimarul Cornel Stancu, consilierul județean Daniel Zamfir,  Anca Berbecariu, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), directorul executiv al Serviciului Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor (SPCEP) Ilfov, Mihaela Mariana Mantu, Cornel Sârbu, șef Serviciu evidența persoanelor SPCEP Ilfov și subcomisar Florin Petrescu, șef birou la DJEPABD Ilfov.

Participanții la inaugurarea noului Serviciu de evidență a persoanelor
Participanții la inaugurarea noului Serviciu de evidență a persoanelor

SPCLEP Brănești funcționează în fostul dispensar veterinar

SPCLEP Brănești a fost amenajat în fosta clădire lăsată în paragină a dispensarului veterinar din localitate. După cum ne-a declarat primarul Niculae Cismaru, pentru că imobilul se afla de mai multă vreme într-o stare avansată de degradare, s-a hotărât să-i dea o destinație utilă. „Am aflat din Jurnalul de Ilfov că în mai multe localități din județ au fost înființate servicii de evidență a persoanelor și mi-am zis că ar fi necesară o astfel de facilitate și în Brănești. Am căutat un spațiu adecvat și l-am găsit imediat: clădirea abandonată a fostului dispensar veterinar. Împreună cu Consiliului local, am hotărât să reabilităm această clădire și să-i dăm o destinație utilă pentru cetățenii comunei, drept pentru care am alocat banii necesari, din bugetul comunei, în jur de 220.000 de lei. Etajul l-am închiriat unui tânăr, Gabriel Velicu, din comuna Brănești, care a absolvit Facultatea de Stomatologie și care a accesat fonduri europene cu ajutorul cărora și-a dotat cu aparatură de ultimă generație un cabinet de specialitate. Mă mândresc că este un copil din sat, care s-a ținut de școală. El a închiriat acest spațiu, pe care l-a transformat în­tr‑un cabinet stomatologic ultramodern”, ne-a spus primarul.

Cei doi inspectori ai Serviciului, Florentina Găujăneanu și Ionuț Constantin
Cei doi inspectori ai Serviciului, Florentina Găujăneanu și Ionuț Constantin

În Ilfov, vor fi înființate încă patru servicii de evidență a persoanelor

SPCLEP Brănești este cel de-al 18-lea serviciu de acest gen din județ, după cum ne-a informat Mihaela Mariana Mantu, director executiv al Serviciului Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor (SPCEP) Ilfov, prezentă la inaugurare. Aici vor lucra doi angajați, Florentina Găujăneanu și Ionuț Constantin, inspectori pentru evidența persoanelor. Termenul oficial de eliberare a actelor de identitate este de 15-30 de zile, dar angajații SPCLEP Brănești vor face eforturi pentru a reduce cât mai mult acest termen. În perioada respectivă, se poate elibera o adeverință, la cererea solicitantului, care reprezintă o dovadă că acesta a depus actele pentru eliberarea actului de identitate.

„În viitorul apropiat vom deschide încă patru asemenea servicii, primul dintre ele se va inaugura, în câteva luni, în comuna Moara Vlăsiei. Vor urma Măgurele, Cornetu și 1 Decembrie, de îndată ce administrațiile locale vor găsi un spațiu adecvat. Ne dorim să fim cât mai aproape de cetățeni”, ne‑a spus directorul SPCEP Ilfov.
Oricând, în sprijinul cetățenilor

Despre importanța înființării unor servicii de evidență a persoanelor în cât mai multe localități, ne-a vorbit și Anca Berbecariu, reprezentanta Direcției pentru Evidența  Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date ­(DEPABD).

„Noi ne bucurăm când un astfel de serviciu se înființează, pentru că este bine să existe cât mai multe asemenea structuri la nivel local, pentru că astfel ne apropiem de cetățean, pentru a veni în sprijinul lui. Pentru că, în aceste condiții, cetățenii nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în alte localități, uneori pe distanțe destul de ­mari. Este de lăudat inițiativa Primăriei Brănești și direcția noastră îi felicită pe edilii locali în acest sens. Astfel, locuitorilor comunei le va fi mult mai ușor să-și schimbe actele de identitate expirate. În această privință, îi sfătuim pe cetățeni să verifice data expirării acestor documente și să solicite din timp preschimbarea lor, mai ales că legea prevede că acest lucru se poate face cu maximum 180 și minimum 15 zile înainte de expirarea valabilității acestora”, ne-a spus Anca Berbecariu.

Program SPCLEP Brănești            Program ghișeu
Luni: 8.00-16.00                             Luni: 8.30-13.30

Marți: 8.00-18.30                            Marți: 8.00-18.30

Miercuri: 8.00-16.00                       Miercuri: 8.00-16.00

Joi: 8.00-16.00                                Joi: 8.00-16.00

Vineri: 8.00-16.00                           Vineri: 8.00-16.00