Se spune că aşa cum este primarul, aşa este şi comuna care l-a ales, aşa cum este curtea cuiva, aşa îi este şi casa. Nu trebuie neapărat să-l cunoşti pe Anton Valeriu atunci când treci prin Corbeanca, dar felul în care arată strada principală şi cele laterale „vorbesc” de la sine despre ideile lui privind localitatea unde este primar la al doilea mandat. L-am întâlnit la primărie, o clădire adorabilă restaurată respectând arhitectura locală şi l-am întrebat ce a făcut de când a fost ales.


De ce așa de curat? De ce tuia?
Arbuştii de tuia pe care îi vedem de la un capăt la celălalt al comunei dau impresia că la Corbeanca s-a colaborat cu un arhitect peisagist.
„Mie îmi plac ordinea, curăţenia şi disciplina şi nu aş suporta să fie altfel nici la mine acasă, nici în comună. În 2008 când am fost ales prima oară, comuna avea şanţuri pline de cioturi de la copacii vechi. Am dispus scoaterea lor, refacerea şanţurilor şi, pentru că nu voiam să văd drumul gol, am ales această soluţie care vă place atât de mult, a arborilor de ­tuia. Mă bucur că vă place cum arată comuna însă trebuie să vă spun că, per ansamblu, nu e nevoie de mulţi bani pentru a vărui podeţele şi pentru a face curat. Ţine de bunul simţ al fiecăruia şi acolo unde această stare de spirit s-a pierdut, nu m-am ferit să le atrag atenţia cetăţenilor. Astfel, eu am devenit rău şi viceprimarul este cel bun.
Ce am făcut de când am fost ales? La primul mandat, primul proiect a fost reabilitarea bisericii cu hramul Sf. Treime. Patru luni au durat lucrările şi astăzi arată decent. Apoi, am continuat cu dispensarul unde sunt toţi medicii de familie care beneficiază aproape gratuit de toate utilităţile în două cabinete plus duşuri şi toalete, sală de aşteptare. Apoi, am făcut un contract de participaţiune cu medicii români care lucrează la Monaco. Ei veniseră aici la Corbeanca şi căutau un loc unde să-şi construiască o clinică şi le-am spus că am una gata făcută. Încă nu sunt pe profit dar sunt bineveniţi aici, realizează nişte lucruri extraordinare pe care vă las şi vă invit să le descoperiţi singuri. Veţi fi uimiţi!


Case pentru tineri? Un vis, deocamdată
Observând planurile afişate pe un perete din spatele primarului, am aflat că sunt schiţele pentru un viitor complex de locuinţe pentru tineret.
„Mie îmi plac visele şi mă sâcâie faptul că unele nu pot deveni realitate. Ideea a fost ca primăria să ofere terenul şi utilităţile iar tinerii căsătoriţi, cu un credit, să-şi cumpere o garsonieră cu 15-20.000 de euro sau un apartament cu maximum 30.000 de euro. Dar, nu are cine să ne finanţeze, noi să venim cu 15-20% şi restul să-l ofere statul. Am fost la Ministerul Dezvoltării să caut nişte bani pentru a mai asfalta nişte drumuri. Nu m-a refuzat nimeni, dar…”


Apa și canalizarea în viitoarele planuri
Paradoxul comunei Corbeanca este lipsa apei şi a canalizării, situaţie bizară având în vedere casele „de revistă” la care mulţi visează. Iată ce spune primarul comunei: „Nu, la Corbeanca nu există decât fose septice şi puţuri. Nu am intrat în programul ADIA, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă, aşa că trebuie să ne descurcăm singuri. Am văzut într-o localitate lângă Viena un sistem de canalizare cu vacuum, adică, spre deosebire de canalizarea gravitaţională clasică, sistemul foloseşte presiunea diferenţială de aer pentru transportul apelor uzate. Instalaţia se montează la 1,20 m în pământ, este foarte eficientă, dar costisitoare. Beneficiile şi diferenţa faţă de sistemul clasic sunt însă imense. Nu există bani şi nici vreo posibilitate să facem rost de ei, pe plan local. Nici nu avem de unde, ­căci în Corbeanca nu există industrie. Avem doar cartiere rezidenţiale, circa 6000 de locuitori înregistraţi şi, în fapt, vreo 10.000. Aici este dormitorul Bucureștiului! Fără fonduri suntem zero. Nici tranzacţiile imobiliare nu mai merg ca acum 2-3 ani. Se vând 500-1000 mp, nu mai mult.  Aşa că, tot ce ţine de apă, s-a făcut pe cont propriu. Avem de o lună o societate a Consiliului Local prin care sperăm să facem economii şi să renunţăm la orice servicii externalizate şi poate să avem şi apa şi canalul din Corbeanca.  Am făcut adresă la CNADR pentru o pasarelă pe DN 1, dar lipsa banilor ne a lăsat doar cu adresa. Apoi, pe un teren al comunei în suprafaţă de 5 ha îmi doresc să construim un centru cultural, cu sală de spectacole şi tot ce trebuie unei comunităţi de oameni ca aceea din Corbeanca. Dar, există un dar. Terenul de care vorbesc este străbătut de două conducte de petrol şi de magistrala de gaze” ne arată primarul pe harta comunei.
Era soare afară aşa că l-am rugat pe omul bun, viceprimarul Dumitru Tudor să ne însoţească în comună să ne facem fotografiile pentru articol. Îi mulţumim!


After-school în ­curând
„Prin măsura 322 a proiectului Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) am obţinut o sumă de 2 milioane de euro cu ajutorul cărora am făcut un after-school amplasat la Ostratu, chiar înainte de intrarea în Paradisul Verde. Îi vom face recepţia cât de curând. Apoi, am asfaltat 11 străzi cu bani europeni prin măsura 322 și grădiniţa din satul Tamaşi, începută în 2008, cu fonduri de la Ministerul Învăţământului este gata şi ea” povesteşte primarul Anton Valeriu.