Aşa cum a mai anunţat, MADR nu va prelungi termenul de depunere a cererilor unice de plată pentru campania 2015. Astfel, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este data de 10 iulie 2015, inclusiv. După data de 10 iulie a.c., cererea unică de plată nu mai este admisă la calcul. De asemenea, APIA reaminteşte fermierilor că, în condițiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată au putut fi depuse și după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie, în acest an.
Peste 900 de mii de cereri depuse
Potrivit APIA, până la acest moment, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată, un număr de 929.255 de cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9,35 milioane de hectare, la care se adaugă cererile și suprafețele digitizate dar neînchise, respectiv 26.882 cereri, pentru o suprafață de 177.791,91 hectare. De asemenea, fiind cerere unică ce cuprinde atât sectorul vegetal cât și cel zootehnic, la numărul de cereri menționat anterior se mai adaugă și un număr de 55.225 cereri ce nu cuprind plăți pe suprafață ci numai subvenţii pentru animale.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Plăţi pentru ameliorarea raselor şi motorină
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean Ilfov informează că în data de 25.06.2015 a autorizat şi a efectuat plăţi în conturile fermierilor în valoare de 125.423,53 lei, sumă care reprezintă Ajutorul de Stat acordat pentru ameliorarea raselor. De asemenea, în zilele de 29 şi 30 iunie, s-a efectuat plata Ajutorului de Stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrului IV din 2014, în valoare de 1.788.886 lei.
În Ilfov s-au depus 364 de cereri pentru sectorul zootehnic
Agenţia de Plăţi şi Intevenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Ilfov informează că, până la data de 15.06.2015 a Campaniei pentru depunerea cererilor unice de plată, în sectorul zootehnic au fost depuse 364 de cereri. Dintre acestea, 242 cereri sunt doar în sectorul zootehnic, iar 122 sunt cereri cumulate, atât în sectorul vegetal şi în cel zootehnic. Totodată, în data de 22.06.2015, APIA CJ Ilfov a autorizat şi a efectuat plăţi în conturile fermierilor, în cuantum de 22.995,75 lei, sumă care reprezintă plata primei de asigurare a culturilor de toamnă, tranşa a VI-a.