În fiecare vară ne lovim de emoții la examenele de bacalaureat. Așteptările sunt mari, dar realitatea stă cu totul altfel. Am trecut deja în mileniul III și totul merge cu viteză. Suntem grăbiți, mult prea grăbiți să putem vedea că în jurul nostru există și excepții…
Excepția de la regulă o fac cei 4% dintre copiii României care se nasc cu o inteligență superioară. Nimeni nu prea se ocupă de ei. Adevărul e că nu prea se găsește timp pentru așa ceva. E frustrant să stai lângă un copil de câțiva ani, tu, om matur, cu pretenții, care să te pună la punct în cele mai mici detalii, la matematică, geogra-fie, fizică, chimie etc. Ultimele studii arată că jumătate dintre ei vor eșua în viață. Motivul: societatea și școala n-au știut să le potențeze marele dar de a se fi născut inteligenți.
Ce-i poți oferi unui copil, din punct de vedere al setei de cunoaștere, care a terminat la patru ani clasa I, iar bacalaureatul îl va da la vârsta la care alții încep liceul? Ce te faci, ca societate, atunci când un astfel de… pitic, te întreabă dacă e bine că are o inteligență sclipitoare sau, din contră, acest lucru e un handicap?
Ne amuzăm copios de nivelul cunoștințelor elevilor de clasa a XII a, dar ce ne facem cu excepțiile? Lor ce le oferim? Ceilalți, de bine de rău, se integrează în socie-tatea care oricum nu i bagă în seamă, geniile cer însă mai multă atenție. Există un punct în legislație care ar fi de partea lor. Dar punctul e mic și nu se vede la forurile înalte. Școala românească n-a ,,inventat” încă programe diferențiate pentru copiii supradotați.
Spre deosebire de România, celelalte țări din UE investesc sume mari pentru educația acestor copii. La noi, sunt lăsați de izbeliște și, fără specialiști care să le dea tot suportul, ei riscă să se izoleze și să devină neînțeleși.
Este păcat să nu venim în ajutorul lor. Mulți dintre ei pleacă peste hotare la terminarea studiilor, se stabilesc acolo unde li se oferă și suportul material și cel social. La ce să se mai întoarcă în România? România rămâne o pată neagră în conștiința lor. Multora le pare rău că s-au născut români. Chiar să nu existe niciun fel de pro-gram care să vină în ajutorul acestor copii excepționali? E greu de apreciat. Speranța însă… moare ultima.
