Editorial
Phyrrus a fost regele Epirului. El i-a învins pe romani la Hercleea în anul 280 Î.C. și la Asculum în 279 Î.C. cu prețul unor pierderi enorme în rândul trupelor sale, vic-toriile sale putând fi considerate până la urmă înfrângeri, având în vedere sacrificarea unui număr atât de mare de vieți omenești. Amintirea acelor bătălii a determinat apariția în limbajul cotidian a expresiei „victorie a la Phyrrus”. Cam același lucru s-ar putea spune despre „victoria” lui Traian Băsescu în urma referendumului din 29 iulie. Băsescu n-a pierdut de data aceasta viețile unor soldați. A pierdut ceea ce este esențial pentru un om care ocupă funcția supremă în stat – legitimitatea. Atunci când ești ales cu ceva mai mult de cinci milioane de voturi, iar după trei ani aproape opt milioane de cetățeni nu te mai vor, începi să ți pui întrebări. Dar se pare că nu acestea sunt frământările politicienilor români, a președinților nici atât. Iar ceea ce m-a oripilat literalmente a fost inconsecvența în declarații a celor două părți belige-rante. Să recapitulăm. Mai întâi președintele suspendat a declarat că nu este de acord cu propunerea PDL de a boicota scrutinul. Ba mai mult, el a declarat că, dacă re-ferendumul este invalidat prin neatingerea cvorumului, el demisionează. N au trecut două zile că a întors o ca la Ploiești, el fiind cel care-i îndemna pe alegători să boi-coteze referendumul. Estimp, președintele interimar, Crin Antonescu, emitea și el declarații sforăitoare și ultimative, cum că el se retrage din viața politică dacă Băsescu nu este suspendat. „Minunea” a durat și la el doar vreo trei zile. Când a văzut că peste 87% din cei prezenți la vot au votat DA, a sucit-o și el. A găsit și o explicație puerilă: s-au schimbat datele problemei. Care date? Eu unul n-am înțeles.
În altă ordine de idei, mărturisesc că sunt total zăpăcit de tot acest balamuc legat de numărul de alegători. Mai întâi, ministrul Internelor ne anunță că listele reac-tualizate indică existența a unui număr de peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot. Toate bune și frumoase. Pentru “demolarea” Băsescului ar fost nevoie, conform deciziei CCR, de ceva mai mult de 9 milioane de votanți. La vot s-au prezentat cam vreo 8 milioane jumate, un pic mai mult de 46% din electorat, număr insuficient pentru suspendare. Băsescu jubilează (de ce oare?), adversarii se bat cu pumnii în piept că au câștigat o victorie, hai să-i zicem măcar morală, fără să realizeze de fapt că nimeni nu a votat pentru USL, ci a fost un scrutin contra lui Traian Băsescu, dar și, prin contagiune, împotriva PDL. La câteva zile de la referendum, însă, apare, nu se știe de unde, ca un Deus ex machina, un comunicat al INS care afirmă că alegătorii români nu sunt mai mult de 16 milioane și ceva. Ba mai mult, își face apariția și un document CNAS în care se arată că asigurații social din Romania, cu vârsta peste 18 ani, ar fi cam tot atâția cât anunța INS. Te crucești și-ți pui întrebarea firească: nu se cunoșteau aceste date înainte de referendum? De ce au apărut ele ulterior? Nu s-a ocupat nimeni să le afle din timp, ca să știm pe ce picior dansăm? Ciudată situație. Cert este, că la ora la care scriu aceste cuvinte, Curtea Constituțională încă deliberează. „Bieții” judecători sunt și ei derutați. Ei trebuie să decidă care este nu-mărul exact al alegătorilor: 18 sau 16 milioane? A fost suspendat Băsescu, sau Marinarul se întoarce la Cotroceni? Din această dilemă, eu nu pot ieși.
