Pentru mulți dintre noi Franța înseamnă Paris, Coasta de Azur, parfumuri și șampanii fine. În spatele „sclipiciului” există oameni care muncesc, anonimi care exercită meserii necunoscute pentru români, meserii pe cale de dispariție, din păcate. O astfel de meserie este aceea de buralist. Bar-tabacurile fac parte din comerţul de proximitate şi viaţa francezilor fără acestea şi fără brutării este de neconceput Cine sunt buraliştii? Proprietarii şi, în acelaşi timp, vânzătorii din magazinele de ţigări. Dacă magazinul de ţigări are şi o parte de bar buraliştii se numesc cafetieri-buralişti. 

Buralist – o meserie care nu există în România

Pentru a înţelege complexitatea muncii buraliştilor am făcut un experiment cu proprietara unui bar-tabac din comuna Vendeuvre-sur-Barse din departamentul Aube, regiunea Champagne-Ardenne.

Line Nalot a fost de acord să-mi arate ce înseamnă să vinzi în acelaşi timp ţigări, formulare de jocuri de noroc, bere şi cafea.  Line deschide magazinul la 8.30 dimineaţa şi închide seara la orele 20. Are închis joi şi duminică după amiază. 

În primul rând, se lucrează cu două case de marcat, complet diferite de ce știm aici, una pentru produse de tabac și jocuri și alta separată pentru alte tipuri de jocuri. Sunt zeci de cartele de răzuit pe care francezii le cumpără şi pentru fiecare joc există o altă rubrică pe casa de marcat specială a jocurilor. Line este buralistă de 25 de ani şi de 7 ani a cumpărat bar-tabacul pe care îl are acum. Complexitatea muncii nu constă  numai în marea atenţie pe care trebuie s-o ai în mânuirea celor două case de marcat, ci mai ales în atenţia distributivă pentru că, în acelaşi timp, un client vrea ţi-gări, altul vrea să răzuie un joc de noroc, altul vrea o bere sau o cafea.  Clienţii pot plăti cash, cu cardul sau cu cec. Pentru toate aceste modalităţi, casa de marcat are câte o rubrică. Line m-a secondat, dar după 6 ore aveam capul vraişte.

Cum ajungi buralist?

Dificil, nu poţi cumpăra aşa pur şi simplu o clădire şi să te aşezi în spatele barului să vinzi. Activitatea este reglementată de autorităţile de vamă franceze iar proprietarul-vânzător se numeşte girant. Contractul dintre girant şi stat este încheiat pe o perioadă de 3 ani şi se reînnnoieşte la fiecare expirare a perioadei. Un girant nu poate conduce decât un singur debit de ţigări şi nu trebuie să fie suplinitor în alt debit sau asociat în alt debit de tutun. Un buralist trebuie să urmeze pe cheltuiala sa 4 module de pregătire profesională în domeniu. Girantul poate avea un suplinitor care trebuie declarat de la bun început. Suplinitorul nu poate face toată munca, el trebuie doar să-l înlocuiască pe girant în caz de concediu de boală, odihnă sau de manifestaţii sindicale. 

„Românca a cumpărat barul lui Line”

Desigur eu şi Line am încălcat legea franceză privind suplinitorii, însă poliţia locală a fost prevenită că facem un experiment jurnalistic. Altfel, puteam fi denunţate imediat la Oficiul Forţelor de Muncă pentru muncă la negru.

Însă, ceea ce ne-a mirat pe amândouă a fost rapiditatea cu care într-o comună de 2500 locuitori s-a răspândit vestea că eu am cumpărat barul. Oamenii au venit să întrebe dacă Line pleacă şi unii dintre ei pur şi simplu nu au mai ştiut ce să ceară. Line, cunoscându-i, pune imediat pe masă sau în pahare ceea ce ştie că le place clienţilor ei. Evident, nu am cumpărat barul, costă circa 200.000 de euro.

Alergatul dintr-un colţ în altul al barului servind clienții nu este foarte simplu. Este însă o muncă interesantă pentru că vorbeşti mereu cu oamenii şi afli noutățile. Mai ales în localităţile mici dacă vrei să afli sau să laşi să se afle ceva, mergi într-un bar-tabac şi bea o cafea. 

Ceva e de neînţeles în toată marea discuţie internaţională despre majorarea preţului ţigărilor care, în opinia legiuitorilor, ar scădea numărul de fumători şi de îmbolnăviri. Totuşi, aceeaşi politică nu este dusă contra alcoolului…