Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) alocă un capitol special adoptării de către Parlament a regulamentului cu privire la ridi-carea imunității parlamentarilor și cere o justificare pentru această decizie.
„Credibilitatea Parlamentului ar avea de câştigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzaţii de corupţie. Prezumţia ar trebui să fie aceea că, în cadrul normelor constituţionale institu-ite, organele de urmărire penală să îşi poată desfăşura activitatea în acelaşi mod ca în cazul celorlalţi cetăţeni. Claritatea şi caracterul automat al procedurilor sunt cele mai bune modalităţi de a îndepărta îndoielile anterioare conform cărora a existat un grad de subiectivitate în cadrul proce-durilor parlamentare în acest domeniu”, se precizează în raportul MCV dat publicităţii miercuri de Comisia Europeană.
Acesta menţionează că Parlamentul a adoptat amendamente la statutul membrilor săi, modificând procedura de ridicare a imunităţii în cazurile de percheziţie, arestare sau reţinere a acestora şi de urmărire penală a foştilor miniştri. Comisia Europeană consideră important să se clarifice faptul că ANI rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi.
“În ceea ce priveşte abordarea Parlamentului, contestarea de ordin mai general a hotărârilor judecătoreşti, care s-a înregistrat într-un anumit caz, a reprezentat o preocupare majoră: CSM a trebuit să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se asigura că Parlamentul execută efectiv o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi. Se speră că noile proceduri vor preveni repetarea unor astfel de probleme”, se mai menţionează în raport.
Ponta spune că Raportul MCV are unele erori
Premierul Ponta consideră că raportul CE conţine anumite erori materiale, precum faptul că nu s-ar fi întâmplat nimic în cazul miniştrilor verificaţi de ANI, sau că ar fi miniştri cercetaţi pentru corupţie, iar acestea puteau fi îndreptate dacă „Mecanismul era şi de Cooperare, nu doar de Verifi-care”.
”Aici e şi dezavantajul că raportul n-a mai fost discutat şi cu noi, pentru că sunt câteva erori acolo, materiale. În primul rând, înţeleg că nu s-a întâmplat nimic cu cei patru miniştri care aveau sesizare de la ANI. S-a întâmplat, nu mai sunt în Guvern şi îmi pare rău că nu mai sunt: şi Silaghi, şi Hellvig, şi Pop, şi Andronescu. Tocmai că i-am sacrificat pentru că aveau o sesizare de la ANI, de care nu aţi mai auzit şi de care probabil nici nu o să mai auziţi nimic în viitor, dar i-am sacrificat tocmai din acest motiv, iar acum se trece că nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, că nu mai e niciunul dintre cei patru şi regret că nu mai e niciunul, dar a fost un semnal politic pe care am vrut să-l dau. Am mai citit că sunt trei miniştri cerce-taţi pentru corupţie. Nu am reuşit să-i identific. Înţeleg, sigur, Fenechiu e trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dar pe ceilalţi doi nu i-am găsit oricât i-am căutat. Care sunteţi vă rog să spuneţi, recunoaşteţi singuri. Probabil că e o eroare şi lucrurile astea se puteau îndrepta dacă Mecanismul era şi de Cooperare, nu doar de Verificare”, s-a adresat Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.
El a mai arătat că obligaţiile asumate la Bruxelles, în vara anului trecut, în numele Guvernului au fost îndeplinite, iar lucrurile concrete efectuate de Executiv sunt reflectate ca atare în raportul Comisiei Europene