Anul 2013 a venit cu scumpiri în lanţ. După creșterea preţului la combustibili, energie electrică, ţigări, cafea și băuturi alcoolice, se majorează și amenzile de circula-ţie. O clipă de neatenţie la volan sau pofta nebună de a te aventura în trafic, de la 1 februarie, te va costa scump. La ce să te aștepţi până la finele anului?  

Odată cu majorarea salariului minim brut pe ţară, de la 700 de lei, la 750 de lei, cresc și sumele pe care conducătorii auto le vor plăti pentru greșelile făcute în tra-fic. Potrivit noilor reglementări ale Codului Rutier, anul acesta, cea mai mică amendă va fi de 150 de lei, iar cea mai mare va ajunge la 1.500 de lei. Totodată, e bine să știi că valoarea punctului de amendă nu va mai fi 70 de lei ca până acum, ci 75 de lei. În funcţie de gravitatea contravenţiei comise și a pericolului social pe care îl pre-zinţi, ţi se scade un număr de puncte amendă, sancţiunile fiind ierarhizate în mai multe clase, după cum urmează:

 clasa I – se percep 2 sau 3 puncte amendă; 

 clasa a II -a – se sancţionează cu 4 sau 5 puncte amendă; 

 clasa a III -a – se amendează cu 6, până la 8 puncte; 

 clasa a IV-a – se percep de la 9 la 20 de puncte amendă; 

 clasa a V-a – se amendează cu 21, până la 100 de puncte – sancţiunile prevăzute la ultima clasă umrează să se aplice numai persoanelor juridice. 

Câţi bani îţi ia poliţistul din trafic 

Și sancţiunile în bani vor fi raportate la clasele amintite anterior. În func­ţie de clasă, vei fi sanc­ţionat cu: 

 150 sau 225 de lei (clasa I); 

 300 sau 375 de lei (clasa a II); 

 o sumă cuprinsă între 450 și 600 de lei (clasa a III-a); 

 o sumă cuprinsă între 675 și 1500 de lei (clasa a IV-a); 

 o sumă cuprinsă între 1575 și 7500 de lei (clasa a V-a).

Cele mai mari amenzi vor fi cele cuprinse în clasa a IV-a și ţi se aplică dacă ești prins circulând cu un autovehicul al cărui ITP a expirat, transporţi pe locul din dreap-ta ta un animal sau un copil cu vârsta sub 12 ani. Ești pasibil de această sancţiune și în cazul în care folosești dispozitive anti-radar. 

Cu până la 20 de puncte și amendă de 1.500 de lei vei fi sancţio­nat dacă: 

 refuzi verificarea tehnică a mașinii;

 depășești cu 41 până la 50 km/h viteza maximă admisă pe drumul respectiv; 

 conduci pe drumurile publice fără să ai plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate sau acestea nu sunt montate în locurile special destinate.  

De asemenea, vei fi pasibil de o amendă maximă de 1.500 de lei și ţi se suspendă dreptul de a mai conduce autoturismul timp de 90 de zile, în următoarele situaţii: 

 nu oprești la trecerea la nivel cu calea ferată atunci când bariera sau semibariera e coborâtă sau se află în curs de coborâre; 

 ai depășit viteza maxim admisă cu peste 50 km/h; 

 conduci sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Pentru oprirea în­tr un loc nepermis, depă­șirea vitezei legale cu sub 20 km/h, circulaţia pe sens interzis sau oprirea neregulamentară vei fi amendat cu 150 de lei – 225 de lei și vei fi penalizat cu 2 puncte. 

Depășirea vitezei cu 20-30 km/h, staţionarea neregulamentară sau pătrunderea într-o intersecţie când circulaţia e blocată te ușurează de 300, până la 375 de lei. În plus, dacă circuli fără lumini, fără semnalizare corespunzătoare, de­pă­șești viteza admisă cu 30-40 km/h sau refuzi să-i prezinţi actele poliţistului din trafic care ţi le soli-cită, te paște o amendă cuprinsă între 450 de lei și 600 de lei.

Când și unde achiţi amenda

Dacă nu te conformezi și nu respecţi reglementările Codului Rutier în vigoare, vei fi nevoit să achiţi cel puţin jumătate din amendă, în cel mult 2 zile de la data primi-rii procesului verbal de constatare a contravenţiei. Excepţie fac persoanele juridice care sunt obligate să achite suma integrală. Plata o vei face la una dintre casieriile administraţiilor publice locale sau la alte instituţii publice abilitate să administreze veniturile publice locale. Poţi achita și online pe ghiseul.ro sau direct la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.