Ai grijă de cei dragi zi de zi, dar te-ai întrebat vreodată cât de mult contează ce puneți pe masă? Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) vine în sprijinul tău cu o campanie care te ajută să faci alegeri mai bune pentru sănătatea familiei tale. Sub sloganul „Alege inteligent, mănâncă sănătos!”, această inițiativă își propune să-i sprijine pe părinți să adopte obiceiuri alimentare sănătoase împreună cu copiii lor. Pentru că micile schimbări pe care le faci azi în bucătărie pot preveni probleme mari de sănătate mâine.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 729, ediția print

Alimentația nesănătoasă și sedentarismul sunt factori de risc majori pentru numeroase afecțiuni precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și bolile cardiovasculare. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 39% dintre adulți și 18% dintre copiii la nivel global sunt supraponderali, iar obezitatea contribuie la o creștere semnificativă a mortalității. În România, în 2020, au fost înregistrate 6.731 de cazuri noi de obezitate la copii între 0 și 19 ani, cu o incidență de 165,4 la 100.000 de locuitori, reprezentând aproape 19% din totalul cazurilor de obezitate pe țară. Aceste cifre indică nevoia urgentă de educare și prevenție. Obezitatea și alimentația nesănătoasă contribuie la dezvoltarea unor afecțiuni cronice netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare (de exemplu, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral), cancerul și diabetul zaharat. În România, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces, fiind responsabile de aproximativ 57% din decesele anuale, conform datelor INSP.

Recomandările INSP pentru o alimentație echilibrată

Pentru a combate aceste riscuri, specialiștii INSP subliniază importanța unor obiceiuri alimentare echilibrate. În acest sens, ei recomandă:

– Reducerea consumului de grăsimi saturate la mai puțin de 10% din aportul energetic zilnic, preferând grăsimile polinesaturate,

– Evitarea grăsimilor trans provenite din alimente procesate, iar cele naturale să nu depășească 1% din aportul energetic total,

– Limitarea aportului de sare la maximum cinci grame pe zi pentru a reduce riscul de hipertensiune și alte afecțiuni cardiovasculare,

– Consum zilnic de fibre (30-45 g) din cereale integrale, fructe și legume,

– Consumul zilnic de legume și fructe (200 g de fructe și 200 g de legume), respectiv două-trei porții standard din fiecare,

– Consumul de pește de cel puțin două ori pe săptămână, dintre care o dată pește gras, bogat în acizi grași omega-3 esențiali pentru sănătatea cardiovasculară.

Rolul părinților în educația alimentară a copiilor

Părinții au un rol foarte important în formarea obiceiurilor alimentare ale copiilor lor, ceea ce poate preveni apariția unor boli cronice la vârsta adultă. INSP recomandă părinților să adopte o rutină alimentară sănătoasă împreună cu copiii lor, inclusiv stabilirea unui program regulat al meselor, controlul porțiilor alimentare, limitarea consumului de alimente procesate și luarea meselor în familie. De asemenea, încurajarea copiilor să participe la activități fizice este esențială pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

Ghidul de prevenție actualizat, un suport pentru profesioniștii din sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a îmbunătățit ghidul de prevenție destinat medicilor de familie și altor specialiști din domeniul sănătății. Ghidul, intitulat ”Intervenții preventive integrate adresate stilului de viață. Alimentația. Activitatea fizică”, cuprinde un set de reguli și recomandări care îi ajută pe medici să ofere sfaturi și soluții eficiente pentru un stil de viață sănătos. Acest ghid le oferă medicilor și asistentelor o bază de cunoștințe comune pentru a face prevenție, adică pentru a ajuta pacienții să evite bolile care pot apărea din cauza alimentației nesănătoase sau a lipsei de mișcare. De asemenea, ghidul îi sprijină pe specialiști să evalueze corect obiceiurile alimentare ale pacienților și să le recomande, în mod clar și ușor de urmat, soluții pentru o alimentație mai sănătoasă. Rețineți! Ghidul se adresează în special medicilor de familie și altor profesioniști din domeniul sănătății, dar poate fi accesat și de către publicul larg pentru a înțelege mai bine recomandările privind alimentația sănătoasă și activitatea fizică. Cei care doresc să consulte ghidul pot accesa https://proiect-pdp1.insp.gov.ro/ghiduri/.

– Ghidul abordează în detaliu:

– Impactul alimentației asupra sănătății – modul în care alimentele influențează riscul de apariție a bolilor cronice și recomandările adaptate pentru copii peste doi ani, tineri și adulți,

– Modalități de evaluare a comportamentului alimentar – în cadrul consultațiilor preventive din medicina de familie,

– Intervenții și strategii – pentru încurajarea comportamentelor sănătoase, prevenind astfel riscurile asociate obiceiurilor alimentare nesănătoase.

Importanța unei astfel de campanii pentru sănătate publică

Programul ”Alege inteligent, mănâncă sănătos!” are o importanță deosebită pentru sănătatea publică, având în vedere că aproape jumătate dintre români sunt supraponderali sau obezi, potrivit unui studiu realizat în 2021. Educarea și informarea publicului, mai ales a părinților și copiilor, despre importanța unui stil de viață sănătos pot contribui la scăderea ratei obezității și a incidenței bolilor cronice asociate. Investiția în astfel de programe de prevenție poate reduce semnificativ costurile sistemului de sănătate pe termen lung și poate îmbunătăți calitatea vieții populației. Campaniile de conștientizare sunt o modalitate excelentă de a aduce înaintea publicului larg provocările de sănătate publică și de a inspira schimbări pozitive, asigurându-se că fiecare individ are acces la informațiile necesare pentru a lua decizii înțelepte în privința sănătății sale.

Cum să-i sprijini pe cei dragi să adopte obiceiuri alimentare sănătoase?

Pentru a combate riscuri majore pentru sănătate, ghidul INSP oferă recomandări clare și accesibile pentru părinți. Iată câteva idei simple și eficiente pentru a face schimbări mici, dar semnificative în alimentația familiei:

– Gustări sănătoase pentru copii – înlocuiește gustările procesate cu opțiuni sănătoase, precum fructe proaspete, iaurt grecesc sau nuci nesărate. Acestea nu sunt doar delicioase, ci și pline de nutrienți,

– Un meniu echilibrat pentru o săptămână – planifică mesele pentru întreaga săptămână, asigurându-te că fiecare masă include o sursă de proteine (carne slabă, pește, leguminoase), legume și cereale integrale. De exemplu, pentru prânz poți alege o supă de legume cu quinoa și piept de pui sau un ghiveci de legume cu orez brun,

– Varietatea este cheia – încurajează-i pe cei mici să încerce noi legume și fructe. De exemplu, poți să prepari un smoothie de fructe și legume, care este nu doar sănătos, dar și o modalitate atractivă de a-i face pe copii să mănânce mai multe alimente nutritive.

Aceste mici ajustări în alimentația zilnică pot face o mare diferență în sănătatea familiei tale, iar INSP îți oferă informațiile necesare pentru a face pașii corecți. Fă primul pas astăzi și schimbă obiceiurile alimentare ale familiei tale pentru un viitor mai sănătos!