Şcoala nr. 1 Pantelimon este o unitate de învăţământ de top pentru educaţia ilfoveană, elevii de aici obţinând, de-a lungul timpului, numeroase premii şi diplome la concursuri naţionale şi internaţionale. Rezultate deosebite au fost înregistrate şi la olimpiadele şcolare.
Toate acestea, evident, sunt rezultate care atestă dăruirea cadrelor didactice, dar şi implicarea financiară consistentă în toate proiectele derulate din partea primăriei Pantelimon şi a primarului Marian Ivan.
Profesor Doiniţa Cîntă-Bine, în calitate de manager pentru câteva dintre proiectele educaţionale derulate de şcoală, a acceptat să ne vorbească despre ele, în timpul discuţiei noastre neputând a nu remarca mândria acesteia de a fi cadru didactic în şcoala din Pantelimon, dar şi laudele la adresa elevilor şcolii. Am discutat, astfel, despre recent încheiatul proiect Şcoala de vară – “Recreaţia mare”, proiect finanţat de către primăria oraşului Pantelimon şi derulat în luna iulie a.c. Început iniţial ca un proiect pilot în care au fost înscrişi copii cu risc de abandon şcolar, demersul s-a extins şi la copiii cu situaţii şcolare precare, dar şi la cei cu nevoi remediale (care doresc să înveţe, însă nu au posibilităţi).
Deocamdată, acest proiect se derulează pentru ciclul gimnazial, dar, de la anul, el ar putea fi extins şi pentru ciclul primar. Mai exact, de la momentul lansării proiectului, în fiecare an, câte două grupe a câte 15 elevi vin la şcoală, timp de o lună, pe timpul verii, şi desfăşoară activităţi didactice din toate ariile curriculare. Acestora li se asigură o masă caldă, urmată de activităţi recreative, vizite la muzee, excursii la munte, în parcuri etc. Anul acesta, recompensa finală a constat într-o excursie de două zile în Delta Dunării. “Poate părea o picătură într-un ocean şi aşa şi este. Însă reprezintă un proiect cu un impact foarte mare în societate. Sunt în continuare extrem de mulţi copiii care au nevoie şi merită ajutaţi în asimilarea şi acumularea de cunoştinţe benefice”, a explicat Doiniţa Cîntă-Bine.
Ținta acestui proiect, conform interlocutorului nostru este o promovabilitate de 100%, în toamnă, pentru elevii cu nevoi remediale.
10 medii de 10!
Pentru copiii de gimnaziu cu situații familiale precare, dar care au medii de 10 la învăţătură, parteneriatul şcoală – primăria Pantelimon derulează proiectul “10 medii de 10”, iniţiat de prof. Florin Petrescu. De cinci ani de zile de când a fost implementat proiectul, copiii buni la carte sunt recompensaţi, la finalul anului şcolar, cu excursii şi tabere, plătite de autoritatea locală. Anul acesta, spre exemplu, în prima săptămână din luna august, 35 de copii cu medii de 10 au fost în Maramureş, iar o altă serie de 10 elevi a plecat la Gura Humorului.
“Şcoli şi comunităţi în acţiune!” este un alt proiect iniţiat de către Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Derulat cu fonduri structurale, menirea acestuia este să prevină abandonul timpuriu al şcolii. Şcoala nr. 1 Pantelimon este partener în cadrul proiectului, alături de Inspectoratul Şcolar Ilfov, Asociaţia Komunitas, Asociaţia Shotron, CJRAE Ilfov, CJRAE Dâmboviţa, FDP Dâmboviţa, Albafor – Albanolaziale Italia. Astfel, grupe de elevi de la nivel primar şi gimnazial, cu risc de abandon şcolar, beneficiază de program after-school, incluzând aici masă, educaţie, activităţi recreative. Acest proiect este susținut financiar, de asemenea, de către primăria Pantelimon.
“A doua şansă” este un program adresat cursanţilor adulţi, de diferite vârste, care vor să-şi termine studiile gimnaziale întrerupte cândva din diferite motive. Implementat în urmă cu 7-8 ani cu fonduri Phare, în prezent, programul este continuat cu sprijinul financiar al primăriei Pantelimon. În anul şcolar 2012-2013, aproximativ 80 de adulţi, cu vârste între 20 şi 50, s-au întors în bănci.
Cel de-al şaselea proiect, dar nu și cel din urmă este cel intitulat „Şi noi suntem europeni!”. El este derulat de Şcoala nr. 1 Pantelimon, în parteneriat cu Şcoala nr. 2 Stoeneşti, judeţul Giurgiu, Şcoala nr. 195, sectorul 3 din Capitală, Şcoala nr. 98, sectorul 4 din Capitală, Şcoala nr. 2 Dârvari, Ilfov, Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Ministerul pentru Afaceri Europene, Primăria Pantelimon, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor în România, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Ilfov. Proiectul îşi propune organizarea de cercuri tematice cu scopul socializării şi relaţionării mai uşoare între elevii din comunităţi diferite.
Tinerii se întâlnesc, dezbat, discută, unele dintre temele abordate fiind, spre exemplu, “votul democratic”, sau “primar pentru o zi”. Evident, în acest proiect, ajutorul financiar acordat Şcolii nr. 1 vine tot din partea primăriei Pantelimon.
Doiniţa Cîntă-Bine ne-a dezvăluit şi intenţia demarării unui viitor proiect de suflet, care are ca scop promovarea şcolii din oraş. Ideea a apărut după ce cadrele didactice au constatat că, în ultima vreme, sunt tot mai mulţi părinţi care, necunoscând performanţele elevilor şi calitatea deosebită a cadrelor didactice din Şcoala nr. 1 Pantelimon, preferă să-şi trimită copiii la şcoli din Capitală. “Ne mândrim cu performanţele elevilor noştri. Iar în spatele lor sunt ore şi ore de muncă şi pregătire ale dascălilor”, a concluzionat profesorul.