Din lumea celor care au învăţat să facă

Succesul Gruiu

Există o lege a firii omeneşti, în care stă o poruncă. Bunul prieten al lui Eminescu, scriitorul Ioan Slavici spunea că e obligatoriu ca faptele tale să-ţi fie mulţumirea propriei vieţi. La Gruiu se întâmplă mai mult. E atunci când tot ce înfăptuieşti, îi mulţumeşte pe cei mai mulţi dintre apropiaţii tăi. Ăsta e înţelesul vieţii lui Ion Samoilă, de când e primar aici. Şi o face de ani buni. E la al patrulea mandat. Aşa au decis anul trecut 90 % dintre gruieni.

“Spaţiul rural agonizează! Oamenii sunt marginalizaţi! Fondurile sunt insuficiente! Pământul şi roadele lui au ajuns specula rechinilor! Aşa ne integrăm în Europa? Trebuie atraşi tinerii la ţară! Fără măsuri urgente, vom rămâne la coada civilizaţiei”!   

Zi de zi, de peste 20 de ani, vedem si auzim revolta reproşurilor. Şi e ceva adevăr în ele. Dar, la vârf, mulţi o spun din demagogie. Alţii, din neputinţă sau derută. Totuşi, cum să faci să treci de necazuri? Care pot fi reţetele?

Omul, singura şansă a omului

E ceea ce au înţeles, de-o parte şi de alta, oamenii din Gruiu şi cei aleşi să le conducă gospodărirea comunei. Bugetul local? O “turtiţă” de numai 1,8 milioane de lei. Un mizilic! 

Dar secretul pe care l-au înţeles cei mai mulţi gruieni e să nu-ţi laşi viaţa la noroc, după cum o fi. Ci să ţi-o creezi! Să te zbaţi, să găseşti soluţii rapide, să chiverniseşti fiecare sfanţ. Apoi, să-ţi aduci faima. Și să ai lipici la oameni. 

Ordinea lucrurilor nu e cum cred unii: să ai, să faci, să fii. 

E exact invers: esenţial e să fii. Apoi să faci, ca la sfârşit, să ai! 

E reţeta succesului lor. Al celor care au învăţat să facă.

Călăuza faptelor

În comuna Gruiu sunt 4.700 de gospodării şi 10.300 de locuitori, pe tot cuprinsul satelor Gruiu (reşedinţa), Lipia, Siliştea Snagovului şi Şanţu-Floreşti.

Ion Samoilă e primar de aproape 14 ani. 

„De cum am venit aici, am promis ca va fi asfaltată toată comuna. Azi, 99 % este aşa. Am promis că vor fi gaze. Am promis că va fi apă. Deja avem gata cam 70 % din reţea. Şi acum, am semnat şi proiectul de extindere a ei, dar şi a canalizării. Pot spune că mă apropii de final”, afirmă Ion Samoilă. 

Şcoli şi grădiniţe – urgenţa momentului

Comuna are 850 de copii până la gimnaziu. Alţi peste 250 de tineri învaţă la Liceul din Snagov. Primăria le asigură transportul gratuit. 

Grija mare e însă pentru cei 850. Iar începutul şcolii bate la poartă.

Toată lumea e la treabă. Îi mai ştiu şi slăbiciunea, patima primarului. Orice, până la copii şi şcolile lor. Altfel iese zarvă. Totuşi, până acum nu s-a întâmplat. Că şi oamenii din echipa pe care şi-a cultivat-o, sunt pe-acelaşi calapod cu el. 

Pe câţiva absolut speciali, o să-i cunoaşteţi, azi. 

Centrala lui Gelu…

„Da’ aici o fi deschis”? La centrală? – întreabă primarul.

„Da. Că e Gelu. Geeeluuu”! – strigă directoarea şcolii, Mihaela Murăriţa. 

„Gelu se ocupă de centrală. E şeful fochiştilor” – explică Ion Samoilă. 

Mă întreb, ce-o face Gelu, acum, vara, pe topenia asta, la centrală?

„Intrăm prin dreapta. Pe-asta trebuie s-o vedeţi”!, zice primarul  

Eram în spatele Şcolii Gimnaziale, nr. 1, cu clasele I-VIII, din Gruiu.

…jar mănâncă! 

Bijuteria alimentată cu lemne, a fochistului şef, Gelu e nouă și roşie. Ţevi, ţevuţe, manometre şi înăuntru, grătarul curat, pe care lemnele vor face jar. Ca la bunici. Detalii? Primarul le desenează, din vorbe: că are tiraj forţat, cu boiler pentru apă caldă. A costat câteva mii de lei. Bun! A găsit, el ştie cum, la Săcele, o firmă, condusă de un sas. S-au târguit, ceva. Însă, când neamţul a aflat că Samoilă vrea trei centrale şi îl mai recomadă altor clienţi – că de, îl ştie multă lume – a lăsat binişor din preţ. Acum, şcolile de la Lipia şi Siliştea Snagovlui au încălzire centrală de la o asemenea maşinărie, ca la Gruiu. La Coadele, un cătun de lângă Lipia e alta mai mică, tot cu lemne.

Chiverniseala-i mare     

Cu suma aceea negociată strâns la Săcele, are încălzirea asigurată pentru 3 şcoli, la un preţ pe cinste. Fără comparaţie cu centralele pe gaz metan. Plus combustibilul. 

Şi cu lemnele s-a descurcat. „Din Codrii Vlăsiei”?, încerc eu. „Nici vorbă”, zice. „Aici, împădurim. Nu tăiem! Am adus trunchiurile astea de pe Valea Doftanei, la un preţ de nu mă crezi. Că o singură pretenţie are centrala neamţului: lemnul să fie uscat. Altfel, nu-i cade bine. Am făcut magazii, pentru buştenii tăiaţi şi în rest, vorbim la iarnă! Boieri, la gura sobei”, anticipează primarul.

Directoarea Murăriţa, Toader şi zugravii lui Vasile

Aceeaşi Şcoală nr 1, din Gruiu. 321 de copii o vor umple, curând. Dăm colţul clădirii. 

„Săru-mâna”. „Bună Toadere. Ce faci? Cu bicicleta ai venit”? „Da. Am venit să văd dacă am luat”. „Ce să iei. Corigenţa”? „Da”. „Şi ai venit de la Lipia”? „Da”. „Bine. Ai luat-o”. Toader tace câteva secunde… „Da. Ai luat-o. Ai trecut a VIII-a”. La materia directoarei şcolii, fusese boaba. La mate.  

Sunt sigur că Mihaela Murăriţa, a avut acelaşi aer blând, dar şi sever- educativ când s-a aşezat la un birou, pe holul şcolii, în plină renovare. A rămas acolo mai mult de o oră, a mai plecat, a revenit, supraveghindu-i ca la examen pe zugravii şefului de echipă Vasile, cum întind lavabila pe pereţi. Văzuse ea, mai devreme, un alt loc unde treaba nu ieşise ca lumea. Holul de la parter e acum fără reproş.    

 Scene de şantier, în serie

Forfota, zugrăveala, zorul la curăţenie, reparaţiile, mobila strânsă în locurile terminate, ultimele finisaje sunt secvenţele zilei. La toate şcolile şi grădiniţele pe la care am trecut, fosele septice sunt îngrădite şi încuiate. Că s-au întâmplat nenorociri cu copii, în alte părţi. Ion Samoilă zice:”Puţină muncă şi cheltuială. Trebuiau securizate”.

Apa curentă e asigurată. Canalizarea, la fel. Grupurile sanitare arată ca la hotelurile bune: faianţă, gresie, chiuvete, oglinzi, toate noi.

Învăţatul de dimineaţă e sfânt

Directoarea Murăriţa conduce 3 şcoli, 3 grădiniţe. Ele sunt răspândite în 9 clădiri. De ce? Însumate, ar trebui să fie  6 clădiri. Nu 9. Şi totuşi, clasele funcţionează în mai multe locuri. 

Motivul? Este unul asumat. Toţi copiii trebuie să înveţe dimineaţa. E dovedit că randamentul lor e maxim. În plus, au şi egalitate de şanse la învăţătură. Nu în clase mixte, cum a fost până deunăzi.

E adevărat că în felul ăsta, primăria cheltuie mai mulţi bani cu costurile de întreţinere. Dar altfel, cartea nu e carte. 

La Lipia s-a lungit şcoala

Nu cursurile, ci clădirea. Pur şi simplu. Populaţia a ajuns la 3.700 de locuitori. Şcoala 

nu-i mai încăpea pe copii. Şi au extins-o. Aşa a apărut o sală mică de sport, o cancelarie frumoasă, o încăpere cu frigidere şi rafturi de depozitare, pentru programul „cornul şi laptele”. „Dacă o mai rămâne sistemul”, zice primarul. 

Cu banii bugetului local, toate şcolile au curţile împrejmuite cu garduri metalice. La Lipia, sunt câteva sute de metri de stelaj, că suprafaţa e mare. Au făcut cadastre pentru terenul asta şi acum e al şcolii. Învăţătură, joacă, sport. Copiii sunt în siguranţă.

Bolţarii de Gruiu   

Ce sunt ei şi la ce folosesc? Ion Samoilă mi-a explicat că sunt un fel de cărămizi, făcute din ciment şi nisip, de 7/15 cm. O presă le bate în nişte forme şi când se usucă, devin material pentru construcţii. Cu acești bolțari au ridicat anexele gospodărești ale școlii din Lipia. Bineînțeles, avantajul este al gospodăririi în regie proprie. Costuri? Minime. Şi super eficienţă. 

Le-a venit apa „la moară”

Mai bine zis, curge la robinetele tuturor şcolilor, dispensarelor, grădiniţelor şi ale multor gospodării. Staţia de apă e o realizare foarte importantă. Extracţia se face din şase puţuri, forate la 120 m. Două rezervoare uriaşe, fiecare de câte 6.800 mc. au fost plasate în zonă, la distanţă între ele, încât să nu folosească aceeaşi pânză freatică. Apa e de cea mai bună calitate. Ele o stochează, pentru ca alimentarea reţelei să fie constantă. 

Au fost  construite bine, de către o firmă românească. Tot sistemul e legat într-un circuit tehnic cu staţia de pompare şi celelalte instalaţii. De puţin timp s-au încheiat lucrările de denisipare a unor echipamente – rutină obligatorie la anumite intervale de timp. 

Cuvinte bune pentru Marian Petrache 

Ion Samoilă nu uită că multe dintre lucrări, inclusiv cele de la staţia de apă au fost făcute în baza OG nr. 7/2006, privind dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. Îi mulţumeşte lui Marian Petrache, preşedintele CJI, pe atunci secretar de stat. „Cu ajutorul dânsului, am depăşit dificultăţi cumva inerente. Unele lucruri erau inedite, pentru noi”. 

Tot prin aceeaşi OG 7 am construit şi pasarela de la Mănăstirea Vlad Ţepeş. Atunci poate că trebuia să îndrăznim mai mult, de exemplu, să atacăm şi lucrările pentru reţelele de canalizare”, crede el. 

Dispensarele au primele cabinete funcţionale  

Au început consultaţiile şi tratamentele de specialitate. La Lipia a venit o doctoriţă stomatolog. La Gruiu, la fel, s-a deschis dispensarul, cu un cabinet de aceeaşi specialitate. În scurt timp, va începe munca acolo şi un medic ginecolog. Primăria plăteşte cheltuieli curente, pentru aceste unităţi sanitare. 

Cabinetele sunt date în contracte de comodat. A fost o mare discuţie, în urmă cu ceva timp. La un moment dat, n-a lipsit mult să se  înfiinţeze o discotecă, la dispensarul din Gruiu. Până la urmă lucrurile s-au rezolvat. Iar aşezământul medical a rămas ce trebuia să fie. Tot din fonduri locale, va fi amenajat un parc în spatele clădirii.

 E limpede că asta trebuie să facă o comunitate, pentru sănătatea ei.

„Gruianca e femininul de la Gruiu”

Aşa zice Daria Andreea Dragotoiu Răduţă. Are 11 ani. Trece în a VI-a. Cântă în formaţia instrumentală a Ansamblului „Gruianca”. Dar şi vocal, cum a fost cu piesa „Aseară ţi-am luat basma”. A obţinut locul II, iar cu orchestra locul I. Unde? La Festivalul-concurs interjudeţean de muzică pentru copii, la Voluntari, în mai. „Şi mi-a plăcut foarte mult”, adaugă ea. Nici vorbă că aşa e.

Învăţătorul Enache şi „Virtutea Muzicală de Dascăl”

Dacă ar fi după mine, aş institui pe loc o distincţie specială, cu medalie Clasa I: „Virtutea Muzicală şi Onoarea Vocaţiei de Dascăl”. Premiat unic? Învăţătorul Ion Enache. El a creat Ansamblului „Gruianca”. A luat locul II, la faza naţională a festivalului care a bucurat-o pe Daria Răduţă. 

Desigur, dascălul Enache a primit atunci, din partea ziarului nostru – „Diploma de Excelenţă”. Pe cel mai mare merit, incontestabil.   

Cum se naşte o poveste muzicală, cu copii?

L-am întâlnit pe Ion Enache la Şcoala nr.1, din Gruiu. La parter, materiale de construcţii, vopsele, forfotă de şantier. De la etaj, treceau la noi acordurile cântecului „Când eram pe Ialomiţa”. Era clar, o repetiţie. 

 Învăţătorul a fost instructor la Palatul Copiilor din Buftea. Şi încerca să-şi facă o formaţie muzicală, cu elevi. Avea multe instrumente cumpărate de el însuşi, în timp, dar nu găsea locul. Şi copiii. În plus, trebuia ca cineva să-i înţeleagă pasiunea şi să-l sprijine. Directoarea Murăriţa i-a povestit despre el lui Ion Samoilă. S-au sfătuit. Primarul a decis: ”Hai să încercăm. Să vedem”. 

Cum e organizată treaba? Ion Enache vine în fiecare luni, miercuri şi vineri la Siliştea, Lipia şi Gruiu. Iar o dată la 2 săptămâni, adună toţi copiii şi face cu ei o repetiție generală. Pe grupe de virtuozitate: avansaţi, mediu avansaţi şi începători. 

Pe copii, nu-i costă absolut nimic. Și dacă se rupe o coardă la un instrument, e înlocuită pe loc. Dascălul meloman are 62 de ani, predă la Grădiştea. Ce face la Gruiu e altceva. Aşa înţelege el să-şi umple pasiunea, vârsta şi dragostea de copii. 

Povestea e lungă şi frumoasă, din cale-afară. Va apărea într-o ediţie viitoare. Merită. 

Concluzia? Vă recomand Gruiu. Aţi aflat numai câteva din faptele care răsar din oamenii minunaţi, de acolo.