Pentru al doilea an, ziua de 1 octombrie a fost la Buftea rezervată sărbătoririi pensionarilor din oraş. Organizată de primarul Gheorghe Pistol în Sala „Regina Maria” a Domeniului Ştirbey, petrecerea nu a avut nicio legătură cu contul primăriei.
A fost o vreme câinească marţi pe 1 octombrie şi, mergând către Domeniul Ştirbey, ne întrebam dacă va avea curaj cineva să iasă din casă. Pe măsură ce ne apropiam de intrare, grupuri-grupuri de bunici veneau repejor. Primiţi cu pişcoturi şi şampanie în holul Sălii Regina Maria, întâmpinaţi de angajatele primăriei şi conduşi amabil la garderobă, bunicii din Buftea se opreau apoi – exact ca starurile – la panoul de fotografii. Iar flashurile blitzurilor se declanşau profesionist pentru a înregistra chipurile zâmbitoare ale primarului Gheorghe Pistol care s-a fotografiat alături de cei 500 de pensionari sosiţi la petrecerea organizată în cinstea lor.
Muzică şi dans cât cuprinde
Petrecerea, prezentată de actorul Vasile Calofir, a fost presărată de concursuri diverse, care mai de care mai amuzante. De partea muzicală s-a ocupat formaţia Fraţii Stanciu, Georgian la clarinet şi Pepicu la vioară. Georgian Stanciu interpretează, la un clarinet bătut integral cu cristale Swarovski, piese din repertoriul românesc şi internaţional, îmbinând spectaculos instrumente tradiţionale, modernizate cu ritmuri de café-concert şi partituri celebre ca Rapsodia I a lui George Enescu sau Dansul Săbiilor al lui Haciaturian. Fraţii Stanciu şi trupa lor au umplut într-o secundă ringul de dans la prima horă. Acustica perfectă a sălii şi interpreta Rodica Creţu i-au ajutat pe Fraţii Stanciu să ofere sărbătoriţilor muzica perfectă ruperii pingelelor, situaţie specifică dansatorilor neobosiţi care s-au dovedit a fi pensionarii din Buftea. Ce s-au mai rotit! Ce s-au mai învârtit! Iar primarul a dansat cot la cot în hore, sârbe şi în pereche cu bunicile într-o bucurie şi o descătuşare demne de stresul muncii de zi cu zi.
La Fuego, surpriză bine păstrată, a fost delir! În fracţiuni de secundă interpretul a fost absorbit de marea de bunici bucuroşi să-l aibă printre ei, pentru ei. Urcat pe un scaun, Fuego şi pensionarii au cântat în cor „Ce seară minunată”.
Sala Regina Maria
Clădirea albă din stânga palatului nu a existat atunci când Barbu Ştirbey a hotărât construcţia palatului. Construită de actualii proprietari ai Domeniului Ştirbey, sala de petreceri poartă numele Reginei Maria care venea des la Buftea. Mai mult, după Primul Război Mondial, întregul palat a fost loc de refugiu pentru regină şi copiii ei. Sala a fost gata în 2008 când a găzduit nunta fotbalistului Cristi Chivu, ocazie cu care s-a şi lansat pe piaţa petrecerilor de lux. În aceste condiţii, mulţi dintre cei 500 de bunici prezenţi la petrecere e clar că nu au intrat niciodată în sală, chiar dacă locuiesc în Buftea.
De ce toate acestea?
Primarul oraşului Buftea spune: „Am ţinut să marcăm acest moment din viaţa dvs. pentru că o meritaţi din plin. Este o zi specială nu numai pentru dvs., seniorii noştri, ci şi pentru noi, pentru a vă arăta dragostea şi respectul pentru rezultatele pe care le-aţi avut. Suntem alături de dvs., dar trebuie să recunoaştem că pensiile multora dintre dvs. nu ajung să acopere cheltuielile curente, nu ajung, uneori, pentru medicamente. Seniorii prezenţi aici şi-au făcut datoria faţă de oraşul nostru: au muncit şi au făcut astfel încât să lase urmaşilor lor tot binele din lume. De aceea, trebuie să vă apreciem pentru tot ce faceţi. Zicala „Dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi” şi-a demonstrat de fiecare dată valabilitatea. E normal ceea ce se întâmplă în această după amiază aici. V-am promis anul trecut un bal, vi-l oferim. Dragi seniori, vă urez din inimă multă sănătate să dăm ani vieţii şi mai ales viaţă anilor. Sunteţi generaţia de vârstă dragă mie şi vă iubesc. La mulţi ani!”
Jos pălăria!
Petrecerea organizată de primarul oraşului Buftea Gheorghe Pistol şi echipa de la primărie care a vegheat ca toată lumea să primească atenţie şi diplome de participare, a fost una dintre cele mai reuşite la care am asistat. Am observat atenţia deosebită a ospătarilor şi servirea ireproşabilă, sunt sigură, cu nimic diferit decât aceea de la marile nunţi cu care sunt obişnuiţi. Însă, mai presus de muzică, meniu şi dans am apreciat ştiinţa bunicilor bufteni de a se mai putea bucura. Cunosc tineri de 20 de ani mult mai bătrâni la petreceri decât bunicii de la Buftea. Împovăraţi de griji şi de lungile liste cu medicamente, munciţi până-n măduva oaselor şi „recompensaţi” cu pensii de mizerie, bunicii bufteni au lăsat necazul la o parte şi s-au distrat încărcându-ne pe toţi cu bucuria lor nedisimulată. Este, poate, una dintre cele mai frumoase lecţii despre viaţă, cu viaţă, din viaţă.
